Explozii în lanț în România. Zeci de deflagrații au loc anual, ce fac autoritățile
- Maria Pană
- 21 septembrie 2023, 12:32
Zeci de explozii au loc anual în România, unele dintre ele au avut consecințe deosebit de grave. O bună parte dintre ele au legătură cu buteliile umplute cu gaz care nu sunt tocmai sigure. Altele cu modul în care sunt asigurate anumite lucrări sau stații GPL.
Explozii peste explozii! Indiferent de motiv, exploziile par să facă parte din agenda publică a românilor. Chiar ieri a avut loc o explozie la o navă aflată pe Marea Neagră, în apropiere de Sulina. Un marinar a fost rănit, ceilalți 11 au scăpat nevătămați. Motivul deflagrației este neclar. Deocamadată autoritățile nu știu dacă a fost vorba despre o mină marină sau despre o defecțiune la sala mașinilor.
La sfârșitul lunii august a avut loc la Crevedia o adevărată tragedie. Două explozii una după alta au avut loc la o stație GPL. Două persoane și-au pierdut viața și alte 58 au fost rănite. Cauza este investigată acum de Parchetul General, dar din primele informații la acea stație GPL nu se respectau regulile minime de siguranță. Nici măcar autorizație de securitate la incendiu nu exista. Pompele de alimentare erau neomologate, existau scurgeri de carburant, iar rezervorul tip cisternă era și neomologat. Astfel încât nu a fost de mirare că cele două explozii s-au petrecut.
Stațiile GPL, bombe cu ceas
Culmea, cele două explozii s-au petrecut după ce în luna mai a avut loc o deflagrație tot la o stație GPL. De această dată din București. Incidentul ar fi trebuit măcar să declanșeze controale la nivel național. Mai ales că în urma exploziei un angajat al stației și-a pierdut viața în timp ce alimenta o mașină. Explozia a avut un suflu atât de puternic încât angajatul nu a avut timp de reacție pentru a se feri.
O altă explozie tot din cauza buteliilor GPL, a avut loc la un restaurant în Pașcani. Buteliile în cauză aveau 60-70 de litri fiecare. La momentul exploziei în local se afla doar proprietarul restaurantului, angajații nu ajunseseră încă. El a suferit arsuri pe față și la o mână. Pentru că pizzeria se afla în vecinătatea unui imobil, locatarii au fost evacuați.
Altfel, la nivel national, aproape zilnic pompierii sting incendii provocate de explozii la butelii. Dar nicio autoritate din domeniu nu încearcă să reglementeze mai dur regulile cu privire la umplerea acestor recipiente si modul în care funcționează stațiile de încărcare.