"Am prezentat ieri (n.r.- marţi) situaţia economică şi financiar- bugetară a României în ultimii ani cu tendinţele de dezastru din 2009, 2010, 2011, cu toate aspectele pozitive pe care le avem din 2012 încoace, însă, evident, marea provocare, după ce am rezolvat multe alte lucruri, este aceea de a crea noi locuri de muncă şi de a le fiscaliza pe acelea care sunt acum la negru, pentru ca oamenii să aibă plătite contribuţiile de asigurări sociale, să aibă plătite pensia, şomajul, sănătatea, toate celelalte contribuţii care sunt atât de importante. Cred că mi-am făcut datoria pentru opinia publică să prezint foarte clar situaţia economică a României şi perspectivele, a fost o prezentare destul de lungă, am aflat că am plagiat un grafic de la un ziar care l-a plagiat de la Ministerul de Finanţe, deci e caz grav deja. Pentru cei care au mintea la ei vor vedea foarte clar toate datele şi important este, dincolo de disputa noastră uneori ridicolă, important este că toate datele economice arată un potenţial al României pe care încă nu îl valorificăm şi pe care sper să-l valorificăm prin aceste politici economice importante", a spus Ponta, citat de Agerpres.

El a adăugat că pentru reducerea CAS cu 5 puncte procentuale există sprijin din partea mediului de afaceri şi există şi un sprijin politic foarte clar, atât din partea coaliţiei de guvernare, cât şi din Opoziţie, care a spus că va vota din nou legea dacă va fi retrimisă de preşedinte la Parlament.