Experiență năucitoare la un celebru spital din Capitală. Atitudine șocantă a medicului

Experiență năucitoare la un celebru spital din Capitală. Atitudine șocantă a medicului

Într-o postare pe Facebook, avocatul Monica Andronic povestește o situație năucitoare cu care s-a confruntat, marți seară, când s-a dus la un consult la Policlinica Regina Maria Floreasca.

Redăm postarea Monicăi Andronic

Experiență năucitoare în această seară la Policlinica Regina Maria Floreasca: de câteva zile am simptome asociate unei viroze/răceli/gripe (sau ce-o fi, că diagnostic n-am). Conștientă pe deplin de realitatea și gradul de împovărare al spitalelor de stat, mă programez la un consult de specialitate (infecțioase) la celebra clinică, privată, telefonic, astăzi, pentru ora 18.00. Mă prezint la recepția clinicii, cu masca pe figură, dau buletinul, mă înregistrez și mă așez frumos în fața cabinetului 15, așteptând să mă cheme dna doctor la care aveam programarea, medic primar boli infecțioase.

După jumătate de oră de așteptare, dna doctor iese senină din cabinet și întreabă pe hol: cine e pacientul de la 18.00?

Ne puteți urmări și pe Google News

Mă ridic și spun că eu.

Dânsa replică: nu vă mai pot vedea, nu v-am văzut în sistem, am chemat oricum pacienții următori mai devreme, și apropo, ce simptome aveți?

Eu, năucită: mă doare în gât, tușesc, am dureri de....

Dânsa: mda, eu nu văd pacienți cu simptome respiratorii, mergeți la Balș....

Și a plecat în alt cabinet...menționându-mi, cum traversa holul, să stau liniștită, că nu o să mi se încaseze contravaloarea consultației!

Dragă REȚEAUA PRIVATĂ DE SĂNĂTATE REGINA MARIA, acest comportament din partea unui medic care practică actul medical în cabinetele voastre poate fi catalogat ca unul de malpraxis!

P.s. Numele medicului care a refuzat să consulte un pacient programat : Rodica Hodrea, medic primar boli infecțioase.