Exerciţiu Seism 2018. Au fost mai multe victime decât la cutremurul din 1977!
- Andrei Pospai
- 15 octombrie 2018, 02:33
Seism 2018, exerciţiul declanşat de autorităţi sâmbătă, de la ora 8 dimineaţa, pleacă de la scenariul unui cutremur major în Bucureşti şi judeţul Ilfov şi reprezintă cea mai amplă simulare de acest gen din Uniunea Europeană în ultimii douăzeci de ani.
Întins pe parcursul a cinci zile, evenimentul a plecat de la premisa unei mişcări tectonice cu magnitudinea de 7,5 grade pe scara Richter în zona Vrancea, localitatea Nejeru, la o adâncime de 140 km, iar durata acestuia a fost de 57 de secunde.
Imediat după cutremur, s-au întrerupt căile de comunicaţii, dar nu şi alimentarea cu energie electrică şi gaze. Concluziile primelor zile de exerciţiu dezvăluie probleme administrative grave la nivelul Capitalei:
În ziua în care a început simularea, Primăria Capitalei a anunţat că 41 de clădiri sunt în proces de reabilitare, la 8 dintre acestea fiind finalizate lucrările de punere în siguranţă;
Centrul Vechi al Capitalei este prioritatea zero. Alte zone cu risc major: Calea Moşilor, Calea Călăraşilor;
Coordonatorul SMURDl Bucureşti, Bogdan Opriţa, a declarat că mijloacele de comunicare sunt insuficiente, în cazul în care nu mai funcţionează reţelele de telefonie mobilă;
Exerciţiul a scos la ivealăfaptul că spitalele de urgenţă din Capitală nu pot primi simultan un număr mare de pacienţi. Din acest motiv, spre Bucureşti au pornit echipe de medici din Bulgaria şi Israel, dar şi din Austria, Italia, Republica Moldova şi Ungaria.
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat: „Am observat că, în cazul în care soseşte o echipă internaţională de medici, uneori lipseşte câte o hârtie, câte un act... De asemenea, unele decizii nu se pot lua decât la nivel foarte înalt, până la hotărâre de Guvern”.
Peste 2.000 de morţi în primele 24 de ore
După 24 de ore de la declanşarea simulării, peste 2,000 de bucureşteni îşi pierduseră viaţa. De asemenea, se înregistrau 4.000 de răniţi, în timp ce 130.000 de persoane erau afectate de pe urma cutremurului. Pentru sinistraţi a fost amenajată, ieri, la orele 19.00, pe Arena Naţională din Capitală, o tabără a cărei capacitate asigura salvarea a 600 de persoane. În interiorul stadionului, potrivit IGSU, pot fi adăpostite alte 20.000 de persoane. Alte două tabere, cu aceeaşi utilitate, au fost instalate la Voluntari şi în Afumaţi. Şi în zona spitalului Floreasca au fost amplasate, potrivit aceluiaşi scenariu, puncte medicale avansate pentru suplimentarea capacităţii de primire a victimelor.