EXCLUSIV. Prima scrisoare din puşcărie a lui Ovidiu Tender, transmisă de milionar prin fiul de 13 ani

EXCLUSIV. Prima scrisoare din puşcărie a lui Ovidiu Tender, transmisă de milionar prin fiul de 13 ani

O scrisoare emoționantă a fost postată, ieri, pe profilul pe care omul de afaceri Ovidiu Tender îl are pe o rețea de socializare. Aflat în perioada de 21 de zile de carantină la Penitenciarul „Popa Șapcă” din Timișoara, după ce a fost condamnat la 25 de ani și două luni de închisoare (din care ar urma să execute 12 ani și șapte luni) pentru înșelăciune, spălare de bani și constituire de grup infracțional organizat, acesta mărturisește de ce ziua de ieri a fost, de departe, cea mai dificilă.

De după gratii, Ovidiu Tender vorbește despre cea mai teribilă pe zi pe care o trăiește acolo, marți, 16 iunie. Nu i-a fost atât de greu în niciuna din zilele scurse de când a fost adus aici, nici măcar în cea în care intrat, condamnat, în Penitenciar.

”Sunt deja arestat de 8 zile. Astăzi îmi este, de fapt, cel mai greu... Băiatul meu cel mai mic face 6 ani. Mă gândesc la toate aniversările de până acum și încerc să-mi dau suportul fizic și psihic ca ei să poată merge mai departe. Știu că de obicei oamenii bogați sunt crezuti vinovați oricum! Astăzi sunt și eu unul dintre cei mulți care au avut încredere în justiție. Și tocmai pentru că m-am crezut nevinovat nu am fugit și nu m-am sustras nicio clipă. Îi multumesc lui Dumnezeu că cei trei băieti ai mei au înțeles și vor merge mai departe”, a scris, în rima parte a scrisorii, omul de afaceri.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cuvintele i-au fost prcatic transcrise și postate pe profilul de pe Facebook de fiul său Teo, în vârstă de 13 ani, care și menționează acest lucru în finalul textului: ”Am scris eu, Teo, azi fiind prima zi în care am putut vorbi cu tata”.

Ovidiu Tender face și un anunț dramatic pentru angajații săi, anunțând disponibilizări masive, ca urmare a deciziilor instanței care îl obligă practic la aceste măsuri. ”Multumesc și nenumăratelor mesaje pe care le-a primit familia mea în ultimele zile și sper ca cei 5.300 de angajați să-și poată găsi un loc de muncă”, a mai transmis Ovidiu Tender pe pagina sa de Facebook.

Postarea a iscat sute de mesaje de încurajare dar și unele care îl pun la zid.