Exclusiv. Abuzurile contra copiilor au ajuns un fenomen în România! De ce sunt necesare tribunalele pentru minori. Video
- Andreea Vlad
- 29 aprilie 2023, 07:33
Modificările aduse legii Educației readuc în actualitate discuțiile despre responsabilitatea adulților față de copiii noștri. Recomandările de tip neomarxist venite de la Bruxelles, cu privire la educația generației de mâine, sunt tot mai agresive și controversate. Context în care nevoia unei legislații penale mai aspre contra abuzatorilor și pedofililor devine stringentă.
Un caz șocant a pus pe jar Franța, zguduită de protestele de stradă. Jurnalistul EVZ Mirel Curea și invitatul său, jurnalistul și scriitorul Octavian Hoandră, au analizat unul dintre cele mai recente scandaluri din Hexagon.
Franța e în stare de șoc
Gazda emisiunii de tip podcast Contrapunct EVZ a menționat un tablou expus la Palais (instituție culturală girată de Ministerul Culturii francez) înfățișând un adult în timpul unui act sexual cu un minor.
„Este o artă care face apologia pedofiliei. E un viol asupra unui copil, copilul e în genunchi cu mâinile legate. Este un scandal în Franța, se strâng semnături pentru a fi retrasă din respectiva expoziție. Mai sunt și alte lucrări absolut abominabile, un copil așezat pe o masă pentru a fi disecat de două femei, boală curată", a remarcat Mirel Curea.
„Asta ține de patologic, oamenii ăștia ar trebui internați. Dar încet-încet vin spre noi din așa-zisa lume civilizată și liberă să învețe copiii ce-i cu masturbarea în școli, să învețe să decidă ce sex au. Când cultivăm astfel de chestiuni și când se fac presiuni de la Uniunea Europeană să răspundem pozitiv și să începem din școală să-i stricăm pe copii, nu știu de ce o să ne mai revoltăm când o să ajungem la fel cum au ajuns ei. Sunt niște abominații, dar sunt încurajate și împinse încoace de către Ursula cu toate aceste amănunte, să nu mai folosim Sfântul Ion sau Iisus și Maria", a replicat interlocutorul său.
Dispare discernământul în cazul relației cu copiii?
Societatea românească încă este scandalizată de pedofilie și reacționează violent contra pedofililor, însă și legislația ar trebui să fie mai riguroasă cu cazurile de abuz sexual contra copiilor. Moderatorul emisiunii Contrapunct EVZ a avertizat că tendințele de acest fel care vin dinspre țările occidentale sunt foarte periculoase, căci practic lasă copiii tot mai expuși abuzurilor.
„Sunt modificări legislative sau spre asta se tinde, în mai multe țări europene mai evoluate, în care limita de vârstă este scăzută, a acceptării actului sexual de către un copil cu un adult. Pe de altă parte, vedem și în practica judiciară românească, un act sexual pedofil care a fost sancționat de instanță cu un an de închisoare, victima fiind un copil de 13 ani că a acceptat. Gata, iese din discuție problema discernământului? (...)", a observat Mirel Curea.
Jurnalistul EVZ apreciază, de asemenea, că legea ar trebui să prevadă posibilitatea desemnării unor procurori specializați pe minori.
Copiii dealeri de droguri, un alt fenomen periculos
„Nu înțeleg de ce nu se înființează un departament de poliție care să nu se ocupe de nimic altceva decât de minori, de delicte comise de minori și de minori victime ale unor delicte. Nu înțeleg de ce nu există, ca la americani, niște tribunale pentru minori, niște procurori specializați în materie penală în delicte din această zonă a minorilor. Astfel niște milițieni imbecili n-ar mai râde de tatăl care se duce la poliție să reclame dispariția fiicei lui minore de acasă (...) Atunci s-ar putea organiza acțiuni și în școli și de prevenție și de filaj, de săltare a dealerilor. Păi dealerii de droguri din școli sunt de foarte multe ori elevi". E un caz acum la DIICOT (n.red. - elevi din câteva licee de top ale Capitalei) cu copii care sunt dealeri de droguri", a mai punctat redactorul-șef adjunct EVZ.ro.
„Dar tu ai auzit să fi prins și vreun tip care-i aproviziona pe dealerii ăștia? Eu n-am auzit. Astea nu vin din cer la copii și ei să le redistribuie", a completat interlocutorul său. Mirel Curea a dezvăluit că știe personal un caz mai vechi în care poliția a făcut o captură de cocaină. „Au fost distruse pe platou la Inspectoratul General al Poliției, iar pe platou – știu de la un polițist care era oripilat, dar n-avea ce face -, nu s-au ars droguri, ci făină. Întreabă-te tu ce s-o fi întâmplat cu drogurile, dar s-a făcut proces verbal de distrugere".
Emisiunea de tip podcast poate fi urmărită AICI.