​Întâmplări din România inertă sub jetul cald al Austriei lui Putin

Și pentru că subsumez acest text citatului de mai sus, să spun mai întîi că, cu riscul de a enerva generoasele cohorte ”Sorosiste” ieșite la ”raport” zilele trecute, o să spun că sunt de acord cu ceea ce susține Victor Ciutacu și mulți alții, cei neînregimentați.

Cred și eu în responsabilitatea oricărui angajator din presă față de cei care ajung, cu pixul lor, să încadreze moral niște oameni. Prietenul Mirel Curea exprimă corect, totul, într-o singură frază. ”Dacă era vorba despre o judecătoare, era firesc să se pună problema „stai, frate, cine ne judecă?”, dacă era despre un chirurg sau un preot, duduiau ziarele, dacă era un polițist, nu mai vorbesc, iar dacă era vreun Dragnea, fustele erau în cap direct în Piața Victoriei. Când este vorba despre un jurnalist, devine nașpa de tot să pui problema «stai, frate, cine ne încadrează moral.”

A doua enervare pe care îmi permit s-o produc este că voi susține că turneul dlui Johannis în America de Sud, după atîția ani de cădere a relațiilor României cu țări de maximă importanță din acea zonă, este binevenit. Personal, felicit echipa din MAE care a muncit la pregătirea și succesul tuturor acestor întîlniri, care, cred, au pus din nou România pe o hartă de pe care a fost scoasă în cei 10 ani de președenția sceleratului T. Băsescu și a intelectualilor săi, ajunși să profite de ”pleașca” numirilor la MAE, fiind mai preocupați de amantlîcurile și de sexul în ”jacuzzi de ambasadă”, decît de reprezentarea României…

Preşedintele Iohannis a arătat că Chile este unul dintre prietenii tradiţionali ai României în regiunea Americii Latine şi un partener economic cu un potenţial important. El a menţionat că în 2025 se vor sărbători 100 de ani de relaţii bilaterale.

În prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis şi a omologului său chilian, Gabriel Boric, instituţiile din România şi Chile responsabile de gestionarea situaţiilor de urgenţă au semnat un memorandum de colaborare.

Memorandumul a fost semnat, spre rușinea noastră, din partea României de (încă) şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, la Palatul La Moneda din Santiago de Chile.

O rușine… Raed Arafat în palatul ”La Moneda”… Locul în care în 1973, președintele Salvador Allende a ținut ultimul său discurs, care a fost difuzat pe undele Radio Magallanes, locul unde și-a pierdut viața în lovitura de stat, care a  ucis democrația în Chile pentru o perioadă de 17 ani…

În contextul vizitei pe care o efectuează în Chile, preşedintele Iohannis a donat Muzeului Memoriei şi al Drepturilor Omului din Santiago de Chile un set de documente diplomatice de arhivă privind salvarea unui număr mare de evrei de către consulul chilian Samuel del Campo, activ la Bucureşti în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. De asemenea, au fost donate copii ale documentelor referitoare la refugiaţii chilieni primiţi în România după lovitura de stat din Chile din 1973.

Boric, este președinte statului Chile, cel care a declarat recent că o să naționalizeze industria lithium-ului și de a creea o intreprindere publică, controlată de Stat, pentru producerea acestui metal utilizat în fabricarea bateriilor  pentru mașinile electrice.

Sebastian Teiller a fost unul din cei 2000 de chilieni, care s-au refugiat în România după lovitura de stat a lui Pinochet, susținut de CIA. Întîmplarea face ca traducătoarea lui Johannis, Sanda Belciu, fostă colegă de clasă cu acesta, să-și  întîlnească fostul coleg, după atîta amar de vreme…

Poate n-ar fi de prisos să ne amintim ca le 11 septembrie 1973 în Chile a avut loc o lovitura militară care l-a înlăturat de la putere şi l-a asasinat pe preşedintele ales democratic al țării, Salvador Allende. Lovitura a fost planificată cu măiestrie. În acea zi, pe lângă bombardarea palatului "La Moneda" au fost adunaţi zeci de mii de posibili adversari ai juntei lui Pinochet, pe stadionul naţional din Santiago şi mii din ei au fost asasinaţi. Implicarea CIA în acest act de terorism este deja un lucru ştiut, la fel ca şi finanţarea acţiunii de compania multinaţională (cu capital preponderent american) ITT.

Deși a trecut o jumătate de secol de la discursul istoric al lui Salvador Allende în fața Adunării Generale a ONU, profunzimea acelui discurs de acum 50 de ani a atins însă puncte de importanță universală care sunt încă valabile pentru multe dintre țările lumii.

”Am naționalizat bogățiile de bază, am naționalizat cuprul, am făcut-o printr-o decizie unanimă a Parlamentului, unde partidele guvernamentale sunt în minoritate. Vrem ca toată lumea să înțeleagă clar că nu am confiscat marile firme străine de minerit de cupru. În conformitate cu prevederile constituționale, am remediat o nedreptate istorică prin deducerea din compensație a tuturor profiturilor de peste 12% pe an pe care le-au făcut din 1955.

Unele dintre firmele naționalizate au realizat profituri atât de uriașe în ultimii 15 ani încât atunci când s-a aplicat 12% pe an ca limită a profiturilor rezonabile, au fost afectate de deduceri importante.(…)  În câțiva ani a obținut profituri cu adevărat incredibile, cum ar fi 106 la sută în 1967, 113 la sută în 1968 și mai mult de 205 la sută în 1969. În aceeași perioadă de timp, Kennecott a obținut mai puțin de 10 la sută pe an din profit în alte țări. ”

Mie îmi pare că această ”afacere” tragică seamănă întrucîtva cu ceea ce se petrece la noi cu o Austrie arondată lui Putin și cu  OMV. Austria în sine este asimilată rușilor, ca și adevăratul patronat al OMV. Sper ca românii să nu treacă așa ușor peste această asemănare, care poate explica în multe puncte ceeace s-a întîmplat cu deciziile Statului Român cu privire la tot ce înseamnă relația țării cu așa-zisul ”capital străin”. Dar mai ales, lipsa oricărei intenții de a  riposta în vreun fel la faptul că Austria a încălcat dreptul European la liberă circulație. Nici n-am încercat  nimic, ca niște slugi perfecte, n-am luat în calcul dreptul de a răscumpăra, de a naționaliza OMV, practică destul de des folosită, mai ales acum, în timp de criză, de către Germania, bunăoară. Dar și de alte țări democratice. De lași ce suntem, n-am fost în stare nici să boicotăm firmele austriece. Lașitatea proverbială a românului a învins din nou… Și, nu m-ar mira ca apropiata ”privatizare” a Romsilva să fi fost pusă la cale special ca să ”se rezolve” în interesul Austriei…

Austria, prelungirea lui Putin în Europa, continuă să ne sfideze, cu intrarea în Schengen, iar prin OMV continuă să ne trateze ca pe o colonie de slugi. Ca atare, ministrul austriac Karner, cel care a votat împotriva noastră, a venit personal la București să urineze pe Români și pe România. Dar problema nu e tandemul Putin-Austria, ci minunata Uniune Europeană, care nu face nimic. În alte cazuri, când vreo altă țară a UE s-au abătut cu ceva de la reguli, imediat Ursula&co au sărit să penalizeze, să lanseze infrigement-uri sau alte sancțiuni. În cazul Austriei, deși face jocurile Rusiei pe față, nu s-a pus niciodată problema să fie sancționată.  A Naibii ”Uniune”. Ce bine că suntem membri cu drepturi depline! Ale Naibii drepturi…

Documente declasificate ale guvernului american publicate de organizaţia National Security Archive (NSA) dezvăluie evaluări făcute de Administraţia preşedintelui american Richard Nixon în noiembrie 1970, după victoria socialistului Salvador Allende în alegerile din Chile, şi rolul jucat de Henry Kissinger în decizia de înlăturare a noului preşedinte chilian.

Kissinger împlinește în curând vîrsta de 100 de ani. Nu e de prisos, cred, să ne reamintim ce a spus acesta, secretar de stat fiind, în legătură cu ceea ce se întâmpla după votul democratic, care l-a adus pe Allende la președenția țării lui.

Secretarul Departamentului de Stat avea să justifice acțiunile SUA cu o aroganță fără egal în analele diplomației mondiale: „Nu văd de ce ar trebui să stăm cu brațele încrucișate, privind cum o țară devine comunistă datorită iresponsabilității poporului ei”

Fără nici o legătură cu vizita Victoriei Nuland pentru salvarea lui Traian Băsescu împotriva votului popular al Românilor și pedepsirea lui Crin Antonescu și Victor Ponta. Premierul Ponta spunea atunci că ”România a fost și mai este un experiment, dar este un experiment pe final. Eu îi spun Guantanamo, în sensul de teritoriu american, dar unde nu se aplică regulile americane. Aici s-au testat niște chestii în sensul de cum poate fi condusă o țară de oameni care nu sunt aleși, nu se supun votului, dar care decid.” Cred că greșea, cu siguranță!

Nu m-ar mira ca în timp, să apară documente de la Kremlin, sau Viena, care să ne ateste că votul Austriei pentru neprimirea noastră în spațiul Schengen au avut avizul lui Putin, care să fi coordonat și acțiunile OMV în România.

O știre care nu a fost destul de interesantă pentru presa din România vorbea despre aniversarea a 50 de ani de la discursul lui Salvador Allende Gossens la Națiunile Unite.  Guvernele Chile și Spania, prin misiunile lor permanente la ONU, au organizat o ceremonie pentru a marca această piatră de hotar, care a avut loc la Institutul Cervantes cu o prezentare a dramaturgului chiliano-argentinian Ariel Dorfman.

Președintele Chile, Gabriel Boric Font, a ținut și un discurs celor prezenți, alături de senatorul chilian Isabel Allende și președintele Guvernului Spaniei, Pedro Sánchez.

În cadrul prezentării sale, președintele Boric a vorbit despre importanța istorică a lui Allende. „Nu ar trebui să-l vedem ca pe o figură statică, ci mai degrabă ca pe o idee, o idee care se adaptează vremurilor, o idee care inspiră, o idee care este actuală pentru că se schimbă.” El a adăugat că „Cred că și asta este o lecție. Principiile rămân aceleași, dar căile pe care le luăm vor trebui, fără îndoială, să se adapteze circumstanțelor în care trăim.”

P.S.

Cînd am văzut cîtă ură au reușit să reverse asupra lui Victor Ciutacu,  Soros, prin formele de viață neomarxiza(n)te, arondate lui în România, mi-am adus aminte de Eugene Ionesco, și el, ca atîția mulți alții, un om aflat sub semnul întrebărilor.

In fond, Ciutacu n-a făcut altceva decît să pună niște întrebări…

”Dacă oamenii nu și ar fi dorit să se distrugă, totul s-ar fi putut aranja, Dar, de ce stau altfel lucrurile? De ce nu ne iubim? - se întreba în lucida lui naivitate Idiotul lui Dostoievski. De ce să nu ne iubim, sau măcar să ne fim indiferenți unii altora?”

Aiasta nu se poate, cred. Cînd neomarxismul puturos se insinuează tot mai acut de pe internet și ajunge în instituțiile statului, asta este o dovadă că se dorește distrugerea generațiilor care își mai fac cruce și se mai opun, prin mijloacele pe care le dețin distrugerii acestui popor îngenuncheat. La un semn au pornit atacul asupra Bisericii Ortodoxe și s-au reactivat voci care altădată excelau în slugarnice exerciții de admirație băsismului și mizeriilor umane din jurul lui Petrov, la care se adaugă acum un fel de Iudă refinată (cum spunea Anania) din chiar sînul BOR. Nu m-ar mira ca în curînd să văd pe stradă preoți ortodocși pe trotinete, cu ghiozdanul în spate, în care să găsim sticla cu ”apică” și pachețelul cu O.B.-uri…

Subscriu la ceeace  spune - cu mult talent -, dl Răzvan Boanchiș în ”Național”. Aș vrea ca generațiile ”expirate” să și mai găsească forța ca măcar să nu fie părtași la ruina țării.

Trebuie să ne schimbăm mentalitățile, trebuie să tratăm altfel depresia.” Nu, nu trebuie. Generația mea (antepenultima!) a scăpat de comunism în ’89, a trecut la capitalism și nu „trebuie” să facă nimic. Ce-i aia „trebuie”? Pe vremea noastră nu erau dealeri de droguri. „Trebuie” să-i tratăm „altfel” și pe ăștia? Nu ne-au lăsat în pandemie să mergem la Înviere și ne spun parțial eclozații ce „trebuie”. În realitate, trebuie (fără ghilimele) să fii absolut ticălos și să îți urăști țara ca să întrebi „dom’le, dar noi merităm să fim primiți în Schengen?”. Merităm, nu merităm, trebuie să vrem doar ce e mai bine pentru noi.  

S-ar putea să reușim, pînă la urmă. Doamne ajută! Însă tare mi-e teamă că ajungem tot la Eugene Ionesco:” Aventura umană a durat prea mult - îmi spunea un prieten, nefericit de nefericirea oamenilor… Trebuie s-o încheiem.”