Editura Evenimentul si Capital

EXCLUSIV. A început ancheta MEDICOLEGALĂ în cazul STAN MUSTAȚĂ. În aceste momente o comisie specială s-a întrunit la INML

Autor: | | 0 Comentarii | 1294 Vizualizari

Joi, la prânz, procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București au deschis dosar de moarte suspectă în cazul judecătorului Stan Mustață, decedat miercuri noapte. Dispoziția anchetatorilor criminaliști a fost efectuarea urgentă a unei autopsii, iar astăzi, când nici nu se crăpase de ziuă, trupul magistratului a fost adus la INML.

Deși personalul medical al penitenciarului și-a motivat acțiunile în fața procurorilor, oferind un istoric medical „stufos” în probleme de sănătate, criminaliștii au considerat suspecte circumstanțele în care magistratul și-a pierdut viața.

Astfel, au dispus ca autopsia să fie făcută astăzi, la prima oră, la Insititutul de Medicină Legală „Mina Minovici” din București. Pentru ancheta medicolegală s-a întrunit o echipă specială, din care va face parte și direcțiunea INML.

Rezultatele autopsiei vor fi gata in două tranșe. Primele rapoarte vor fi oferite anchetatorilor în maximum trei zile, iar cele toxicologice, între 1 și 3 luni.

Pe holurile instituției a așteptat răspunsuri și Elena, soția lui Stan Mustață, împietrită de durere. Femeia încercă să găsească puterea de a-i organiza soțului înmormântarea.

Ce a AFLAT Nicolae Ceausescu, inainte cu 11 zile sa fie OMORAT! Greseala care l-a costat viata

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Justiţie

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
11:40 Protestele magistraților, ILEGALE. Ce urmăresc Dănileț și Lăncrănjan prin ÎNCĂLCAREA legii 10:50 Dosarul Tel Drum. Dragnea A LOVIT ÎN PLIN. Adio, emoţii? Decizie de ultimă oră în Justiţie. Breaking news 09:35 Acuzații DEVASTATOARE! Un fost membru CSM aruncă BOMBA care cutremură Justiția. Cifrele care DESFIINȚEAZĂ DNA 19:28 RAREȘ BOGDAN contra DACIAN CIOLOȘ. Jocurile de putere din spatele unei nominalizări neașteptate. 18:10 Update PROCURORII din CONSTANȚA au ieșit ÎN STRADĂ. Își SUSPENDĂ ACTIVITATEA: "Vrem justiție independentă!" 15:59 DESANT EUROPEAN la București. Se vor CERE și DA explicații în LEGĂTURĂ cu KOVESI 14:59 PROTEST. 100 de judecători și procurori din CLUJ își suspendă activitatea o săptămână. Magistrații vor face grevă 11:40 Tandemul Lazăr-Kovesi DECIDE ce instituție se ocupă de Tel Drum. Culisele SCANDALULUI dintre DNA și Secția de investigare a magistraților 10:50 Kovesi, AGENT SECRET. Ce scrisoare a primit DRAGNEA: „Nu mai este un SECRET” Breaking news 19:06 Președintele Parlamentului European A FĂCUT ANUNȚUL așteptat. Kovesi nici NU ȘTIE ce o așteaptă 16:25 Cerere HALUCINTANTĂ în CAZUL Kovesi. „Să-i RETRAGEM CETĂȚENIA!” 15:30 Kovesi este devastată. SEMNAL NEGRU de la Bruxelles. N-a fost niciodată în cărţi. Breaking news 13:24 Lazăr A CEDAT NEVOS după aroganţa lui Toader. Este CEL MAI DUR ATAC în direcţia ministrului Justiţiei 11:50 Ultima LOVITURĂ pentru KOVESI! PLÂNGERE PENALĂ de la fosta ȘEFĂ a DIICOT, Alina BICA 10:30 Kovesi ŞI CEL MAI MARE ABUZ din mandatul la DNA. Cine sunt „MÂNJIŢII DE PE LISTA NEAGRĂ”. Breaking news în Justiţie 18:16 BREAKING NEWS. DEZASTRU pentru KOVESI! Îi FUGE PĂMÂNTUL DE SUB PICIOARE... PRIMELE REZULTATE în procesul de selecție pentru Parchetul European 17:24 Kovesi LOVEȘTE DUR la Bruxelles. Instituțiile europene AU FOST ALERTATE 13:49 Kovesi ARE UN PLAN ASCUNS şi elaborat, cu PUNCT FINAL la Cotroceni. Cine s-ar fi gândit? Breaking news 09:16 Tudose A DEVOALAT MAREA MANEVRĂ de pe axa Dragnea-Toader. CE SE SCHIMBĂ LA DNA? Breaking news 22:49 KOVESI, MITRALIATĂ cu SENTINȚE DEFAVORABILE. Mihaela Iorga Moraru, CONCEDIATĂ ILEGAL!