EXATLON ROMÂNIA. SCANDAL MONSTRU la ELIMINARE. Au fost ARUNCATE vorbe GRELE „Ești o mare FALSĂ”

EXATLON ROMÂNIA. SCANDAL MONSTRU la ELIMINARE. Au fost ARUNCATE vorbe GRELE „Ești o mare FALSĂ”

În ediția din 11 noiembrie a Exatlon România, a avut loc o nouă eliminare. Duminică seară, la duel, au ajuns Monica Roşu şi Paula Vieru de la Faimoşi, în urma victoriei Războinicilor la jocul pentru protecţie.

Punctul decisiv a fost adus la jocul de protecţie de către Iulian. Războinicii au câştigat cu 10-6. După victorie, au cântat, au dansat şi şi-au felicitat antrenorul, pe Ionuţ Sugacevschi. Acesta, la rândul lui, i-a felicitat pentru evoluţie.

De partea cealaltă, Giani Kiriţă a fost foarte supărat pentru înfrângere. Imediat după ce Iulian a adus punctul decisiv, Giani a început să arunce el, atât de nervi, cât şi pentru a vedea cum arată probele din acest sezon al Exatlon. Pentru Războinici a fost un obiectiv important să îşi păstreze echipa intactă.

Monica Roșu a izbucnit în lacrimi după duelul cu Paula Vieru. Aceasta a spus că, deși și-ar fi dorit să plece acasă, s-a bucurat că a reușit să rămână în continuare în competiție. „Este foarte greu să lupți cu un coleg de al tău. Nici nu am putut să trag foarte tare pe traseu pentru că știam că Paula este nouă, nu am mai făcut traseul care este foarte greu să îl faci de șapte ori sau de câte ori l-am făcut noi. I-am și spus, cum a zis și ea, cine va fi cea mai bună la final va câștiga. Vreau să o felicit pe Paula, a făcut tot ceea ce a putut de când a venit aici. Sunt sentimente amestecate, pe de o parte, sincer, îți spun că mi-ar fi plăcut să plec acasă, dar cred că încă nu e momentul”, a zis Monica Roșu, scrie dcnews.ro

Ne puteți urmări și pe Google News

Cum se întâmplă după fiecare eliminare, au apărut sute de mesaje în mediul online. Iată câteva dintre acestea: Felicitări, Paula, ești un mare caracter!!! Mi-aș fi dorit să rămâi mai mult în competiția aceasta, chiar ai fi putut să demonstrezi multe....!!!!! BRAVO!!!!

Monica plânge că nu a felicitat-o echipa că a rămas în continuare..... nici echipa nu te vrea, doar Cristina.

Ești o mare falsă! Tu nu ai plâns de supărare că vezi Doamne Paula a fost mai slabă decât tine și îți era milă să dai totul pe traseu, așa cum ai precizat, ci ai plâns de nervi că nu ai fost susținută!

O fată simplă cu caracter... dar ăsta e jocul.

Monica e mai bună pe traseu decât Paula.

Este corectă această eliminare, Moni este mult mai bună ca Paula.