EVALUAREA Poliţiei Române. Cele mai bune rezultate, dar şi un DEFICIT URIAŞ de personal

EVALUAREA Poliţiei Române. Cele mai bune rezultate, dar şi un DEFICIT URIAŞ de personal

Suntem unele dintre cele mai sigure ţări din Europa, avem cele mai puţine tâlhării din ultimii 12 ani, dar avem un deficit de 5.000 de poliţişti. Acestea sunt o parte dintre concluziile anunţate la şedinţa de evaluare a Poliţiei Române, desfăşurată în prezenţa ministrului afacerilor interne, Petre Tobă.

Poliţia Română şi-a evaluat activitatea pe anul 2015. Rezultatele sunt fără precedent în activitatea celei mai importante instituţii din MAI, însă instituţia care trebuie să asigure siguranţa românilor se confruntă cu un mare deficit de personal. Pe lângă cei 5.000 de poliţişti care ar trebui să completeze schema Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), anul acesta au mai plecat alte 850 de cadre. Cei mai mulţi, circa 650 de oameni ai legii, au cerut pensionarea, a precizat ministrul Petre Tobă. Aceasta în condiţiile în care Ministerul Afacerilor Interne (MAI) are un deficit de 10.000 de oameni.

Concursuri supravegheate video

Legat de acest aspect, ministrul Petre Tobă a anunțat o serie de măsuri pentru reducerea acestui deficit, prima fiind creșterea la capacitatea maximă a numărului de elevi și studenți din instituțiile de învățământ ale MAI, urmată de întreprinderea de demersuri pentru organizarea de concursuri pentru trecerea în corpul ofițerilor a 1.000 de agenți de poliție cu studii superioare. „Competiția va fi foarte mare, la aceste concursuri fiind înscriși peste 12 candidați pe loc, ceea ce înseamnă că doar cei mai buni și cei care merită vor trece în corpul ofițerilor.”, a detaliat ministrul Petre Tobă. Concursurile se vor desfăşura cu stricteţe maximă, a spus Petre Tobă: subiectele vor fi transmise la aceeaşi oră în toate sălile deexamen, iar în săli vor fi amplasate camere de luat vederi.

Şefii Parchetului General, al DIICOT şi ataşatul SUA

La ședința de evaluare a activității Inspectoratului General al Poliției Române pe anul 2015 au participat Procurorul general interimar al României, Bogdan Licu, șeful DIICOT, Daniel Horodniceanu, reprezentați ai instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, atașatul pe probleme de securitate al ambasadei Statelor Unite la București, Bryce Miles, precum și atașați străini de afaceri interne ai statelor europene.

Activitatea s-a desfășurat în sistem videoconferință, la nivel local participând șefii structurilor teritoriale ale MAI, prefecții, reprezentanții Parchetelor teritoriale și ai instituțiilor din sistemul de ordine publică și siguranță națională.

Numărul evazioniştilor, în creştere

Prezentarea a fost făcută de şeful Poliţiei Române, chestorul Bogdan Despescu care a anunţat că, printre priorităţile de anul acesta, se numără combaterea corupţiei şi atragerea de fonduri nerambursabile. Oficialul IGPR a precizat că numărul tâlhăriilor e cel mai mic din ultimii 12 ani, iar cel al furturilor cel mai mic din ultimii şase ani. Numărul persoanelor cercetate pentru evaziune fiscală a crescut cu 31%, iar numărul dosarelor instrumentate este de aproape 40.000. De asemenea, aproape 600 de dosare de corupţie au fost declinate către DNA, dintre cele 1.378 înregistrate anul trecut. Au fost capturate peste 1.200 de kilograme de droguri şi 27,99 kilograme de aur. Numărul imobilelor puse sub sechestru a fost de 863 de imobile, ceea ce reprezintă o creştere de 230%, dar şi 633 de maşini.

Creminalitatea stradală, cea mai mică din ultimii 10 ani

La rândul lui, Petre Tobă, cel care a condus Poliţia Română până anul trecut, a precizat că, „anul 2015 reprezintă o etapă de consolidare a rezultatelor pe care Poliția Română, împreună cu partenerii săi, le-a obținut în ultimii ani. Este pentru al patrulea an consecutiv în care criminalitatea din România este în scădere. A fost înregistrat cel mai mic nivel de criminalitate sesizată din ultimii 8 ani. Criminalitatea stradală a scăzut pentru al treilea an consecutiv și înregistrează cea mai mică valoare din ultimii 10 ani, iar criminalitatea de mare violență a fost menținută la cote reduse, respectiv 0,2% din totalul infracțiunilor,  înregistrând cele mai mici valori din ultimii 8 ani”, a precizat ministrul Petre Tobă. Totodată, acesta a menționat că acest trend al scăderii infracționalității se păstrează și în acest an.

În intervenția sa, oficialul MAI a mulțumit atașaților de afaceri interne ai statelor europene, prezenți la București și reprezentantului ambasadei SUA, menționând că multe dintre rezultatele pozitive ale Poliției Române sunt datorate excelentei colaborări pe care instituția o are cu INTERPOL, EUROPOL și agențiile americane de aplicare a legii, ceea ce reprezintă un important avantaj, mai ales în contextul noilor provocări la adresa securității statelor și a cetățenilor europeni.

„Colaborarea foarte bună și eficientă cu instituțiile de aplicare a legii din peste 50 de state, cu organismele internaționale pentru prevenirea și combaterea criminalității, cele 47 de misiuni de sprijinire a autorităților de aplicare a legii din 13 țări ale Uniunii Europene și prezența polițiștilor români în misiuni de menținere a păcii pe 4 continente, arată că Poliția Română este un partener de încredere și asigură stabilitatea și securitatea la nivel regional, european și chiar internațional”, a precizat ministrul Petre Tobă.