EUROVISION 2010 ÎN IMAGINI

EUROVISION 2010 ÎN IMAGINI

Cea mai aşteptată competiţie din lumea muzicii din Europa a ajuns la final. După câteva săptămâni de speculaţii, pariuri şi promovare, zarurile au fost aruncate.

Un spectacol de lumină şi muzică care a costat 33 de milioane de dolari. Ediţia din acest an a concursului Eurovision, organizată în capitala Norvegiei, la Oslo, poate intra în Cartea Recordurilor pentru factura uriaşă. Este, de departe, cea mai scumpă ediţie.

După mai bine de trei ore de spectacol şi de muzică, Europa a ales marele căştigător. Evz.ro vă propune o incursiune vizuală la Eurovision 2010, unde România a ocupat locul 3. De la apariţii surpriză, la o victorie neaşteptată, ediţia din acest an a reunit melodii pentru toate gusturile. Numai 25 au intrat în finală, iar acolo publicul a decis ţara în care va merge trofeul.

În ordinea clasamentului final, evz.ro vă prezintă imagini din timpul evenimentului care a ţinut Europa lipită de micile ecrane şi a înroşit liniile telefonice prin care s-au acordat voturile. Vă invităm să ascultaţi şi melodiile care au ajuns în finală:

Ne puteți urmări și pe Google News

1. Lena din Germania a câştigat votul Europei, cu melodia "Satellite". A primit 246 de voturi care i-au garantat, fără probleme, victoria. Ascultă melodia care a reprezentat Germania

  2. Trupa maNga şi melodia "We Could Be The Same" a strâns doar 170 de voturi, asigurând astfel cel de-al doilea loc Turciei la Eurovision 2010. Ascultă melodia care a reprezentat Turcia

3. România a reuşit să aprindă Arena Telenor, unde s-a desfăşurat ediţia din acest an a Eurovisionului. Paula şi Ovi au primit, pentru melodia "Playing With Fire", 162 de puncte. Ascultă melodia care a reprezentat România.

4. Cel de-al doilea duet care a plăcut europenilor şi care a dat României emoţii în disputarea celei de-a treia poziţii a clasamentului Eurovision 2010 a aparţinut danezilor Chanée şi N'evergreen. Melodia lor, "In A Moment Like This", cu priză la public, uşor de fredonat, a primit 149 de voturi. Ascultă melodia care a reprezentat Danemarca 5. Cea care a deschis a finala Eurovisionului, reprezentanta Azerbaidjanului, Safura, a ocupat cea de-a cincea poziţie a clasamentului, cu melodia "Drip Drop", pentru care a primit 145 de puncte, la numai 4 puncte distanţă de Danemarca. Astfel, fiecare vot a făcut diferenţa în topul final. Ascultă melodia care a reprezentat Azerbaidjan

6. Chitara belgianului Tome Dice a convins publicul să-l voteze. S-a clasat pe locul 6, cu melodia "Me and my guitar", cu 143 de puncte, la o diferenţă de numai 2 de concurenta din Azerbaidjan. Ascultă melodia care a reprezentat Belgia 7. Povestea spusă de frumoasa Eva Rivas, din Armenia, "Apricot stone" i-a adus 141 de puncte şi locul 7 la Oslo, în Eurovision 2010. Ascultă melodia care a reprezentat Armenia 8. "Opa" şi Giorgos Alkaios & Friends au acordat Greciei şansa de a se clasa în primii zece. Melodia lor a strâns 140 de voturi. Ascultă melodia care a reprezentat Grecia 9. Frumoasa reprezentantă a Georgiei, Sofia Nezharadze, a făcut o impresie bună prin vocea puternică şi coreografia realizată pe melodia "Shina". Astfel, a ocupat locul 9, cu 136 de puncte. Ascultă melodia care a reprezentat Georgia

10. O altă voce puternică, Alyosha, a adus Ucrainei locul 10. Melodia "Sweet peope" a strâns, din partea celor 39 de ţări care au votat, 108 puncte. Ascultă melodia care a reprezentat Ucraina 11. Rusia a ajuns la mijlocul clasamentului. Peter Nalitch & Friends au ocupat locul 11, cu melodia "Lost and forgotten". Aceştia au adunat 90 de puncte. Ascultă melodia care a reprezentat Rusia 12. Francezii au ajuns la mijlocul topului. Melodia lui Jessy Matador, "Allez Olla Ole" nu a adus un punctaj prea mare, iar cu cele 82 de puncte a ocupat locul 12 din 25. Ascultă melodia care a reprezentat Franţa 13. Melodia sârbului Milan Stankovic, compusă de celebrul Goran Bregovisi, "Ovo je Balkan", a primit doar 72 de puncte. Ascultă melodia care a reprezentat Serbia 14. Israelul nu a avut o prestanţă convingătoare. Astfel, tânărul Harel Skaat a primit 71 de puncte, iar melodia "Milim" a ajuns pe locul 14. Ascultă melodia care a reprezentat Israel 15. Spania a avut un mic incident la ediţia din acest an a Eurovisionului. În timp de simpaticul Daniel Diges interpreta melodia "Algo Pequenito", un fan, îmbrăcat cu un tricou negru şi cu un fes roşu pe cap, a reuşit să urce pe scenă (foto dreapta jos). Din acest motiv, concurentul care a intrat cu numărul doi în concurs a avut dreptul să reinterpreteze melodia. Cu toate acestea, nu a reuşit să convindă publicul şi a obţinut doar 68 de puncte. Ascultă melodia care a reprezentat Spania.

16. Juliana Pasha, din Albania, a fost una dintre surprizele plăcute ale Eurovisionului, reprezentând ţara sa cu melodia "It' all about you". Cu toate acestea, nu a reuşit să primească decât 62 de puncte şi locul 16. Ascultă melodia care a reprezentat Albania 17. Tunetele şi fulgere nu au fost suficiente pentru Bosnia-Herţegovina la Eurovision 2010. Melodia lui Vukasin Brajic, "Thunder and lightning" a primit 51 de puncte şi a ocupat locul 17 al clasamentului final. Ascultă melodia care a reprezentat Bosnia-Herţegovina 18. Vocea reprezentantei Portugaliei, Filipa Azevedo, cu toate că a fost apreciată, melodia "Ha Dias Assim" nu a fost în trendul Eurovision. A primit doar 43 de puncte şi locul 18. Ascultă melodia care a reprezentat Portugalia 19. Islanda a primit doar 41 de puncte pentru melodia "Je ne sais quois". Poate şi antipatia zecilor de mii de călători care au fost afectaţi de erupţia vulcanului care a paralizat Europa timp de mai multe zile. Melodia interpretată de Hera Bjork, dinamică, antrenantă şi uşor de reţinut, a ocupat locul 19. În spatele scenei, în spaţiile destinate artiştilor, camerele de filmat au reperat un vulcan activ în miniatură, la masa delegaţiei Islandei. Chiar şi cu această autoironie, voturile s-au lăsat aşteptate pentru o melodie care s-a încadrat totuşi "în tiparul" Eurovision. Ascultă melodia care a reprezentat Islanda 20. Ţara-gazdă, Norvegia, care la ediţia din 2009 a Eurovisionului a ocupat primul loc, nu a reuşit acum decât o poziţie îndepartată de vârful clasamentului. Locul 20 şi numai 35 de puncte pentru Didrik Solli-Tangen. La cât a costat acest eveniment, Norvegia nu ar fi dorit să revină anul viitor ca şi gazdă, însă performanţa simpaticului Didrik, cu melodia "My heart is yours", este, chiar şi aşa, sub aşteptări. Ascultă melodia care a reprezentat Norvegia 21. Cipru, reprezentată de Jon Lilygreen & The Islander a avut o componenţă mixtă, din mai multe ţări. Însă nu a fost un avantaj, întrucât a primit doar 27 de puncte şi poziţia 21. Ascultă melodia care a reprezentat Cipru 22. Vecinii noştri moldoveni au făcut spectacol. Extravaganţa spectacolului oferit de ei nu a avut mult succes, astfel că ocupă doar locul 22, cu melodia "Run away", pentru care au primit 27 de puncte, la egalitate cu Cipru. Ascultă melodia care a reprezentat Moldova 23. O melodie apreciată, însă fără ingredientele specifice Eurovisionului. Irlandeza Niamh Kavanagh, cu melodia "It's for you" nu a primit decât 25 de puncte. O voce puternică, o melodie pe măsură, dar nu pe gustul celor care au urmărit aseară Eurovisionul. Ascultă melodia care a reprezentat Irlanda 24. Fluturaşii celor din Belarus nu au purtat noroc. Astfel, cei de la 3+2 şi melodia lor, "Butterflies", a primit 18 puncte şi locul 24 în finală. Ascultă melodia care a reprezentat Irlanda 25. Ultimul clasat în ediţia din acest an a Eurovisionului este britanicul Josh Dubovie. Melodia sa "That sounds good to me" a primit numai 10 puncte, la o distanţă de 236 de puncte faţă de Lena reprezentanta Germaniei care a plecat acasă cu trofeul. Ascultă melodia care a reprezentat Marea Britanie.

(Sursa foto REUTERS)

Care dintre artiştii care au urcat aseară pe scena Eurovisionului ţi-au plăcut mai mult?