Europeni, înecați în propria lor indolență. Șapte fluvii, otrăvite cu măști de protecție

Europeni, înecați în propria lor indolență. Șapte fluvii, otrăvite cu măști de protecție

Echipamentele de protecţie precum măștile sau mănușile, atât de importante în această perioadă, ar putea ajunge, în timp, să fie extrem de dăunătoare pentru mediul înconjurător.

Măşti şi mănuşi de protecţie au fost găsite în luna iunie în şapte cursuri de apă importante din Europa, a anunţat duminică un reprezentant al fundaţiei franceze Tara Ocean.

„Am găsit măşti şi mănuşi pe malurile şi plajele a şapte fluvii europene”, a declarat pentru postul France Inter responsabilul de cooperarea internaţională în cadrul fundaţiei, Romy Hentinger.

„Este îngrijorător pentru că putem deduce că multe au ajuns deja în mări”, a adăugat purtătorul de cuvânt, subliniind că măştile de protecţie de unică folosinţă, făcute din polipropilenă şi „foarte fine”, se vor „fragmenta rapid”.

În cadrul proiectului, sunt analizate nouă cursuri de apă importante din Europa - explorate în 2019 de goeleta ştiinţifică în cadrul unei misiuni de studiere a prezenţei microplasticului - Tamisa, Elba, Rin, Sena, Ebru, Ron, Tibru, Garona şi Loara.

„Aşteptăm rezultatele finale de la echipele care analizează fluviile”, a adăugat Romy Hentinger.

Expediţia din 2019, desfăşurată din mai până în noiembrie, a scos în evidenţă prezenţa microparticulelor de plastic în 100% din eşantioanele de apă prelevate, demonstrând că acestea sunt deja prezente în fluvii şi '„nu se degradează în mare, sub influenţa razelor ultraviolete şi a sării”, aşa cum se credea iniţial, a explicat Martin Hertau, căpitanul acestui laborator plutitor.

Măştile de protecţie, factor important de poluare. Ministrul Mediului oferă detalii despre un eventual program de reciclare în România

În iunie, ministrul Mediului, Costel Alexe, a fost întrebat ce se va întâmpla cu cele 450 de milioane de măşti care vor fi aruncate în România şi dacă statul are un program de reciclare a acestora.

„Cred că astăzi, în România, nu doar măștile ar trebui reciclate, ci toate aceste ambalaje, cum am și eu în fața mea sau pe care le producem acasă. Noi le spunem gunoaie.

Și masca de unică folosință și combinezoanele care au fost folosite și chiar dacă au intrat sau nu în contact cu purtătorii de COVID-19 pot fi deșeuri care pot fi reciclate. Ca ministru al Mediului încurajez orice formă de reciclare a tuturor acestor deșeuri pe care le producem zilnic”, a declarat ministrul Costel Alexe, scrie digi24.ro.

Sursa: Agerpres

articol sustinut
Ne puteți urmări și pe Google News