Un europarlamentar DENUNŢĂ faptul că Iohannis CHIULEŞTE IAR de la reuniunea PPE
- Antonia Hendrik
- 14 decembrie 2017, 14:12
Semnalul îl dă europarlamentarul Cristian Presa, care denunţă faptul că preşedintele Iohannis este total dezinteresat de reuniunea liderilor PPE unde vor fi prezenţi cei mai importanţi lideri şi şefi de state din familia populară, printre care: Merkel, Anastasiades, Plenkovic, Orban, Borisov, Varadkar dar şi Juncker, Tusk, Tajani.
"Klaus Iohannis chiulește din nou de la reuniunea liderilor PPE, care se ține înaintea Consiliului European. Vor fi prezenți politicienii PPE aflați în fruntea instituților europene (Juncker, Tusk, Tajani), șefii de stat și de guvern din familia populară (Merkel, Anastasiades, Plenkovic, Orban, Borisov, Varadkar), miniștrii PPE de rang înalt din guverne de coaliție, ca și liderii partidelor populare aflate în opoziție. Din România nu va fi nimeni. Iohannis tace la București, în timp ce PSD și ALDE calcă în picioare justiția și nu merge nici la reuniunea familiei sale politice, foarte îngrijorată de situația de la București. Cu ce se ocupă președintele?" a scris Cristian Preda pe contul personal de socializare.