Va ACCEPTA EUROPA TÂRGUL lui SOROS? MILIARDARUL are CEL MAI MARE GRUP din PARLAMENTUL EUROPEAN

Va ACCEPTA EUROPA TÂRGUL lui SOROS? MILIARDARUL are CEL MAI MARE GRUP din PARLAMENTUL EUROPEAN

Ce șanse are planul lui Soros de a opri migrația către Europa? Va accepta Uniunea Europeană să plătească 30 de miliarde de euro anual pentru a ajuta țările în curs de dezvoltare?

Adversarii lui George Soros lasă să se înțeleagă că influența miliardarului american în UE este uriașă. 

“Nu Partidul Popularilor Europeni, ci George Soros controlează cel mai mare grup din Parlamentul European.” Afirmația șocantă îi aparține lui Viktor Orban, dar premierul maghiar nu este singurul care crede că Uniunea Europeană este aproape de a deveni un mecanism prin care elita mondială își impune politicile radicale cu privire la migrația de masă, mariajul între persoane de același sex și subordonarea statelor naționale.

Liderul UKIP Nigel Farage spune că nu mai puțin de 226 din cei 751 de membri ai Parlamentului European sunt „aliații” lui Geoge Soros.

Ne puteți urmări și pe Google News

“Nu am văzut niciodată în politica mondială o asemenea campanie de presiune din partea unui grup cu o asemenea putere financiară. Au la dispoziție mai mulți bani decât majoritatea guvernelor. Din ce văd, Soros vrea să distrugă statele naționale, familia tradițională și toate normele civilizației occidentale. Cred că e un lucru periculos.” Marele public nu are idee cât sunt de influente celulele finanțate de Soros, susține Nigel Farage.

Acuzațiile dure făcute de Nigel Farage au la bază documentele publicate în august 2016 de hackerii de la DC Leacks, care spun că, în arhivele Fundației pentru o Societate Deschisă, 226 de europarlamentari sunt considerați prieteni ai fundației.

Mai precis, că e de presupus că vor sprijini proiectele și ideile lansate în dezbatere de asociațiile finanțate de Soros. Sunt politicieni de toate culorile politice.  Printre ei nume grele ale politicii europene fostul președinte al Parlamentului european, Martin Schultz, fostul premier belgian Guy Verhofstadt, șapte vicepreședinți, mai mulți șefi de comisii parlamentare, chestori și coordonatori.

Dacă adăugăm la această listă faptul că președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, l-a primit pe George Soros fără o agendă transparentă a discuției secrete și că Jose Manuel Durao Barroso este invitat și anul acesta la reuniunea Bilderberg, ne putem face o idee clară despre nivelui influenței elitei transnaționale în Uniunea Europeană.

Surse publice arată, mai mult, că membrii Parlamentului european au avut 44 de întâlniri numai în 2016 cu reprezentanții societăților finanțate de George Soros.

Înainte de toate, însă, vom vedea ce va decide Grupul Bilderberg în legătură cu planul lui Soros la reuniunea de la Torino.