PERICOL MAJOR pentru EUROPA. Informația care a declanșat CODUL ROȘU

PERICOL MAJOR pentru EUROPA. Informația care a declanșat CODUL ROȘU

În ciuda zvonurilor și declarațiilor oficiale venite din SUA, prin care Statul Islamic ar fi aproape de desființare, noile informații dovedesc contrarul. Gruparea jihadistă Statul Islamic ar dispune de fonduri estimate la 3 miliarde de euro, susține Europe 1.

Suma este estimată în urma ultimelor evaluări ale serviciilor de informaţii occidentale, potrivit cărora niciodată până acum o grupare teroristă nu a dispus de atât de mulţi bani, fapt care îngrijorează nespus experţii în combaterea terorismului.

Abou Bakr al-Baghdadi, ''califul'' autoproclamat al Statului Islamic, ar putea, de exemplu, să cumpere astăzi Air France, având în vedere valoarea de piaţă a acestei companii, notează sursa citată.

Aceste fonduri au fost acumulate în decurs de trei ani, Statul Islamic exploatând întreaga parte de nord a Irakului şi Siriei - un teritoriu bogat în petrol - ceea ce i-a adus aproximativ o sută de milioane de dolari pe an, dar mai ales produse agricole, cu 40% din producţia de cereale din Irak şi 80% din bumbacul sirian.

Dar Statul Islamic a pus la punct o adevărată administraţie prin racket, cu un minister numit Ghanima (''pradă'', în limba arabă). Jihadiştii au confiscat pământurile de la creştini, şiiţi şi minoritarii yazidi, terenuri pe le-au dat cu chirie susţinătorilor lor, susține RomâniaTV. Timp de trei ani, aceasta le-a permis să obţinută venituri de peste un miliard şi jumătate de euro.

Respectivul ''minister pentru pradă'' mai distribuie jihadiştilor străini maşini şi case confiscate. De exemplu, soţia unuia dintre autorii atentatului de la sala de concerte Bataclan din Paris a primit un apartament gratuit în Mosul, unde nu plătea nici apa, nici electricitatea, nici taxe.

Totodată Statul Islamic percepea impozit la toate tranzacţiile locale: comerţ, transport şi chiar pentru acte de căsătorie şi certificate de naştere. Iar amenzile distribuite de tribunalele islamice şi poliţia moravurilor, Hisba (pentru barba prea scurtă, vălul islamic ce nu acoperă suficient sau fumatul în stradă), au adus un alt miliard în vistieria Statului Islamic.

Or, banii trebuie investiţi. Timp de trei ani, aceste fonduri au fost investite de gruparea jihadistă prin interpuşi în afaceri perfect legale, cum ar fi crescătorii de crap în Irak, a dezvăluit marţi publicaţia Le Monde.

Serviciile de informaţii occidentale au reperat de asemenea investiţii în Orientul Mijlociu, în particular, în Turcia, în birouri de schimb valutar, utilizate pentru a trimite bani imigranţilor ilegali prin sisteme de cartele preplătite sau portofele electronice sau prin toate noile servicii financiare care permit transferul anonim al fondurilor prin Internet, fapt ce complică în mod deosebit munca anchetatorilor. 

 

Ne puteți urmări și pe Google News