Dotându-se cu un arsenal pentru a atrage și reține investiții cu proiectul de lege pentru "o industrie cu zero emisii de gaze cu efect de seră", trezirea Uniunii Europene este salutară în fața Statelor Unite și a Chinei. Chiar dacă succesul inițiativei nu este deloc evident.

Ceea ce a fost multă vreme considerată o sintagmă urâtă este abandonat. Uniunea Europeană (UE) este în sfârșit pregătită să adopte o politică industrială. Încă o dată, progresul nu s-a produs de la sine. Fără înțepătura americană a Legii de reducere a inflației (IRA), un plan gigantic de subvenții legat de tranziția energetică, Cei 27 ar etala în continuare beneficiile concurenței libere și nedistorsionate, care a fost unul dintre pilonii politicii construcției europene încă de la crearea sa, scrie Le Monde.

Proiectul de lege pentru "o industrie cu emisii zero" de gaze cu efect de seră, prezentat joi, 16 martie, de Comisia Europeană, constituie o adevărată ruptură cu această încredere intangibilă în regulile pieței. Pentru a îmbunătăți competitivitatea pe Vechiul Continent și pentru ca acesta să nu fie lăsat în urmă de Statele Unite și China în cursa pentru subvenții, UE este de acord să se doteze la rândul său cu un arsenal pentru a atrage și reține investițiile.

Chiar dacă Europa neagă adoptarea planificării pe modelul "Made in China 2025" lansat de Xi Jinping, Cei 27 sunt gata să își stabilească obiective menite să stimuleze proiecte. Aceasta include posibilitatea de a fabrica 40% din nevoile noastre de tehnologie ecologică, cu scopul de a atinge neutralitatea carbonului până în 2050.

Ideea constă în crearea unui mediu favorabil investițiilor în opt domenii identificate, de la panouri solare la pompe de căldură și baterii. Pentru a însoți această mișcare, planul prevede o secțiune privind reducerea dependenței europene față de țările străine pentru aprovizionarea cu materii prime critice.

UE nu putea rămâne pe loc în fața Chinei și a Statelor Unite

Ofensiva acestor două țări amenință să transforme Europa într-o zonă de consum gigantică condamnată să se aprovizioneze din exterior pentru a reuși tranziția sa energetică. Deși această trezire este salutară și comparabilă cu inițiativele comunitare luate în timpul crizei Covid, de la începutul războiului din Ucraina și, mai recent, în industria semiconductoarelor, succesul inițiativei nu are nimic evident.

Relaxarea normelor privind ajutoarele de stat și simplificarea procedurilor administrative fac incontestabil posibilă restabilirea atractivității spațiului european. Dar o decizie de investiție se bazează și pe alte criterii, precum prețul energiei, de trei până la cinci ori mai mare în Europa decât în Statele Unite.

Apoi, dacă, în ceea ce privește banii publici puși pe masă, Cei 27 nu au de ce să se rușineze de ceea ce propune planul Biden, vizibilitatea oferită de sistemul american de subvenții pentru un industriaș este fără comparație.

Fără o politică fiscală și un buget comun, europenilor le va fi întotdeauna dificil să concureze. Chiar dacă obiectivele au fost stabilite la nivel comunitar, sprijinul public va fi la nivel național, cu riscul de împrăștiere și captare a majorității ajutoarelor de către cele mai bogate țări. Într-adevăr, Comisia a luat în considerare măsuri de corectare a efectelor secundare prin niște mecanisme, astfel încât regiunile cele mai sărace să nu fie lăsate pe margine. Dar acest lucru riscă să bruieze lizibilitatea politicii industriale și să relativizeze mișcarea de simplificare pe care o cere.

Pe punctul de a pierde bătălia ideologică în favoarea multilateralismului și a concurenței, Europa nu are de ales decât să se reinventeze. Dar o poate face fără să-și schimbe ADN-ul? (Traducerea: Rodezia Costea, RADOR)