Se aștepta un val naționalist, anti-imigrație, creștin. A fost. Dar peste el a venit talazul Verde. Încă o dată, Stânga a reacționat mai prompt decât Dreapta. Ca aproape de fiecare dată, în istorie.

Față de alegerile europarlamentare din 2014, când au obținut 51 de locuri în Parlamentul European, acum Verzii au câștigat 69. Aportul lor va fi decisiv în orice înțelegere politică pentru stabilirea funcțiilor de conducere la nivelul UE. Un fel de UDMR, fără de care nici un aranjament nu este posibil pe Dâmbovița. Creșterea statistică a Verzilor este de 35%. În realitate, ea este mult mai mare. Cu excepția partidelor naționaliste, toate celelalte formațiuni europene și-au anexat o puternică componentă ecologistă. Liberalul Emmanuel Macron este vârful de lance al Acordului de la Paris. Populara Angela Merkel își supune țara unui marș forțat verde. Socialistul Pedro Sanchez, aflat într-o situație dificilă cu câteva luni în urmă, a câștigat en fanfare alegerile de duminică, apăsând puternic pedala ecologistă.

Indiferent de culoarea politică, orice lider occidental care se respectă (cu excepția notabilă a lui Trump) trebuie să fie și verde. Altminteri riscă să fie lovit de trăsnetele Corectitudinii Politice.

Cei care au tupeul să se îndoiască de teoria Încălzirii Globale sunt numiți Negaționiști. Pe picior de egalitate și de oprobriu cu scepticii Holocaustului.

În 2006, Al Gore, apostolul Încălzirii Globale, avertiza pe un ton apocaliptic în filmul său „documentar” An Inconvenient Truth: „Dacă în următorii zece ani nu sunt luate măsuri drastice pentru reducerea gazelor de seră, lumea va ajunge la un punct fără întoarcere”.

În 2007, Înalta Curte din Marea Britanie stabilea că filmul lui Gore este „propagandă politică”, nu știință. Aceasta nu a împiedicat ca pelicula să devină o biblie a verzilor.

La 13 ani de la producția filmului, lumea se încăpățânează să supraviețuiască, iar liderii politici continuă să negocieze termene finale pentru măsurile drastice de salvare a planetei: 2035, 2050....

Același guru Gore prorocea că ghețurile de la Polul Nord vor dispărea până în 2014. Măsurătorile actuale arată că, dimpotrivă, calota arctică a devenit mai groasă.

În același film, încununat și cu un Oscar, fosta mână dreaptă a lui Bill Clinton deplângea soarta urșilor polari transformați în emblemă a Încălzirii Globale. „Nu este bine pentru făpturi precum urșii polari”, spunea Gore. „Urșii polari au ajuns să se înece nevoiți să înoate până la 100 de kilometri.” Or, numărul urșilor albi a ajuns de la circa 5000 de exemplare în anii 1960, la o cifră estimată azi între 22.000 și 31.000, potrivit World Wild Life.org.

Aceste realități care cu greu pot fi contestate au determinat ca termenul Încălzire Globală să fie schimbat pe șest cu cel de Schimbare Climatică. Dar legenda tropăie mai departe.

Asistăm la un teatru al absurdului propagandistic. Retragerea Statelor Unite din Acordul de la Paris a făcut ca în capul lui Trump să se arunce toate zoaiele lumii. Și totuși liderul american a explicat limpede: în vreme ce SUA și celelalte state dezvoltate sunt obligate de Acord să își închidă industriile poluante și să facă o reconversie brutală a economiilor (desființând milioane de locuri de muncă), marii poluatori ai lumii, în frunte cu China și India, pot continua să polueze nestingheriți cel puțin până în 2030. Ce e în neregulă?

Sub conducerea Angelei Merkel, Germania s-a lansat într-un galop ecologist, închizând nu doar minele de cărbune și termocentralele, dar și centralele nucleare. A optat în schimb pentru energiile zise „curate”: solară, eoliană etc. Efectul: prețul curentului electric achitat de gospodăriile germane a explodat, ajungând pe locul II în UE. Eolienele învechite au devenit și ele o problemă. Soluția: vor fi exportate în Africa, pentru a-i ferici și pe frații negri. Nu a fost soluționată chestiunea postamentelor, niște coloși de mii de tone de beton, care, până una-alta, vor rămâne îngropate în pământul german, memoriale ale tristei guvernări Merkel.

Nimic nu egalează absurdul propagandistului aflat în elanul acțiunii. A rămas de pomină măsura primăriței Parisului, socialista Anne Hidalgo, care a oprit circulația mașinilor pe malul Senei, pentru a prezerva calitatea aerului pe promenadă. Efectul: noxele din atmosfera Parisului au crescut, ca urmare a ambuteiajelor create pe celelalte artere.

Grija față de mediu este absolut firească. Însă Preoții Verzi o transformă în dogmă. Ecologia a devenit Religie. Întrunește toate elementele:

Ca orice religie, are un Dumnezeu, un zeu suprem. Acesta este Pământul. Verzii îl venerează ca pe o ființă vie, așa cum erau adorate Isis la egipteni, Gaia la greci, Ishtar la babilonieni.

Edenul Verzilor este lumea trecută, în care omul trăia în armonie cu natura, dat fiind că nu exista industrie care să polueze; la această lume visează militanții ecologiști să se întoarcă. Nu explică însă cum oamenii ar putea trăi în natura virgină a neoliticului beneficiind de confortul modern.

Păcatul în religia Verzilor este tot ceea ce aceștia cred că ofensează Pământul: emisiile de bioxid de carbon, suprapopularea, exploatarea resurselor, proprietatea privată. Concluzia: „Capitalismul este un păcat”.

Mântuirea se poate obține prin renunțarea la păcatul de a exploata Natura.

Există și o Pocăință a religiei Verzi: achitarea de către păcătoșii poluatori a unei taxe pe emisia de CO2, voluntariat și donații pentru cauze ecologice. Nu în ultimul rând: renunțarea la a procrea, răscupărând astfel păcatul strămoșilor, dat fiind că Omul este considerat cel mai mare dușman-poluator al Planetei. Fără Om, Pământul ar supraviețui.

Orice religie are zile sfinte. Încălzismul nu face excepție: Ziua Pământului, stabilită la echinoxul din martie, consfințită de ONU, este sărbătorită pe întreaga planetă... prin stingerea luminii și aprinderea de lumânări, ca semn de progres ecologist.

Ne-am așteptat la o resurecție a Europei creștine. Ne-am ales cu o invazie de păgânism, care propune sinuciderea pentru salvarea Planetei.