Egalitariștii guralivi, parțial stăpâni pe „bătrânul continent” au demonstrat că habar nu au ceea este egalitatea. Atrocitățile comise de soldații „eliberatori” sovietici, care cu nimic nu sunt mai prejos decât faptele de vitejie ale trupelor SS, nu au fost crime împotriva umanității. Sau, folosind retorica politcorectă, nu există un consens de opinii la subiect. Alte argumente chiar întrec limita democrației: „totalitarismul comunist nu a atentat la minoritățile naționale” sau, și mai elocvent, „dacă nu era Rusia, Germania nazistă n-ar fi fost învinsă”, deci, la crimele stalinismului se poate închide ochii.

Evident, doar executarea ofițerilor polonezi la Katyn a contribuit substanțial la eliberarea lagărului de la Auschwitz. Iar tătarii din Crimeea deportați de Stalin în Extremul Orient nu erau o minoritate națională în URSS. Mai bine zis, ei sunt o minoritate, dar cu sensul că sunt prea minori, la fel ca și ceilalți est-europeni, pentru ca genocidul lor să fie egalat cu genocidul politcorect. Comparațiile în acest caz sunt o lipsă de respect pentru ființa umană în sine, a cărei drepturi se pretind a fi apărate. Mai ales că singura mică diferență dintre hitlerism și stalinism este criteriul de selectare. Hitler alegea rasa, iar Stalin clasa, deși victimele celor doi nu s-au deosebit nici după una, nici după alta.

Exista și pe atunci o „corectitudine politică”. În Germania era bine să fii „arian” și rău să fii „evreu”, în URSS era bine să fii „muncitor” și rău să fii „burghez”. Dar un simplu calcul demonstrează ușor că, în linii generale, sub această terminologie se regăseau aceiași oameni. Bunăoară, majoritatea etnicilor evrei se încadrau în toată Europa în categoria burgheziei, adică antreprenori și intelectuali. De cealaltă parte, pentru a deveni „evreu” în Germania sau „burghez” în Rusia nu era neapărat nevoie de origini iudaice sau de o oarecare avuție personală. În postura de burghezi exploatatori s-au trezit în URSS chiar și autori ai Marii Revoluții din Octombrie.

Importantă este corectitudinea politică. Iar corectitudinea politică din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial spunea că un german un putea fi ostil lui Hitler și un muncitor nu putea decât să-l iubească pe Stalin. Dacă era altfel, atunci vinovatul fie nu era german, fie era burghez. Ce bine s-au înțeles cele două „corectitudini” între 1939 și 1941, când Germania nazistă și Uniunea Sovietică erau aliate. Ce bine mai mergea vânătoarea de evrei în URSS și de burghezi contrarevoluționari în Germania.

Desigur, ipocrizia egalitariștilor de astăzi nu este decât o formă ascunsă de marxism. Cum experimentul totalitar de creare a „omului nou” n-a reușit, urmașii distinsului (ne)burghez Karl Marx încearcă altă strategie. De aceea și crimele comunismului nu mai sunt chiar atât de crime, pentru că solidaritatea „de sânge” a marxiștilor nu dispare. Iar orice anticomunist mai înflăcărat prezintă automat suspiciuni de neonazism, în perfectă concordanță cu ideologia putinistă, unde, oricât ar fi de straniu, orice antirus sau antisovietic este automat fascist.

Acum devine clar de ce Ucraina s-a trezit singură în fața schizofreniei lui Putin. Iar UE a trebuit îndelung încurajată de Casa Albă, până a introdus niște sancțiuni economice față de Rusia. Deci, anexarea Austriei de către Hitler a fost o mare încălcare, iar anexarea Crimeii de către Rusia se înscrie în „corectitudinea politică”. Că doar știm, Crimeea este parte a Rusiei încă din Epoca Pietrei, pe când Austria n-a avut niciodată vreo tangență cu Germania.

Important este să fie „corectitudine politică”, adică burghezii la locul lor, fasciștii la locul lor, naționalismul în celula sa, comunismul pe piedestalul său, iar cel mai important, toți oamenii egali. Doar că unii egali în drepturi, iar alții egali în lipsuri.

Servilismul unor europeni față de Rusia a devenit tot mai vizibil. În serviciul tolerării actelor de agresiune ale Moscovei a fost pus întreg arsenalul de drepturi și libertăți, pacifismul, recunoștința pentru „eliberare”. Chiar și condamnarea oficială a homosexualismului în Rusia nu a mai fost un act de intoleranță și discriminare. Că doar datorită Rusiei a fost învins nazismul. Egalitarism segregațional și duplicitar. 

Dar cei pentru care românii, polonezii, balticii și ucrainenii sunt oameni prea puțin egali pentru a fi victime de genocid, iar comuniștii suficient de „corecți politic” pentru a fi absolviți de crime, au uitat un lucru. La fel cum URSS a jucat rolul decisiv în zdrobirea nazismului, și până la 1941 nu se știe dacă Hitler ar fi o obținut atâtea succese dacă nu se bucura de colaboraționismul aceleiași URSS și poate atunci Auschwitz nici n-ar fi existat vreodată. Însă asta este o abordare filo-nazistă a istoriei, pentru că „învingătorii nu sunt judecați”. Și uite așa jalnic sfârșește democrația europeană, clăcașă tovarășului Stalin.  Quo vadis, homine ???