Pe scurt.
> ANALIZĂ. Cu mai puţin de o lună înainte de startul Euro 2008, sociologul francez Jerome Segal pune fotbalul sub lupă, în cadrul unor conferinţe pe care le ţine la Viena. „Fotbalul este o formă modernă de sclavagism. Spre exemplu, agenţii iau tineri din Africa şi pun familiile să intre în datorii pentru a cumpăra biletul de avion. Mulţi dintre aceşti jucători ajung apoi să vegeteze la un club minor sau chiar în stradă“, a spus Segal. Pentru sociologul francez transformarea în vedetă a unui copil care joacă fotbal pe străzile unui cartier sărac este un mit. Segal consideră că mulţi fotbalişti se dopează, dar FIFA nu ia nicio măsură fiindcă ar pierde bani.
> SEMNAL DE ALARMĂ. Medicii avertizează că fotbalul poate dăuna grav sănătăţii. Iubitorii „sportului rege“ pot suferi accidente cardiovasculare, când un meci ajunge la penalty-uri, sau pot avea probleme cu diabetul şi colesterolul, din cauza chipsurilor şi a berii consumate în timpul partidelor. Potrivit unor estimări făcute în Italia, o persoană care ar fi urmărit toate meciurile de la Mondialul din 2006 - care au durat 96 de ore - s-ar fi îngrăşat cu 5 kilograme.
> ÎNCREZĂTOR. Atacantul Kevin Kuranyi este sigur că Germania va triumfa la turneul final din Austria şi Elveţia. „Echipa a progresat mult în ultimii doi ani. Sunt convins că vom câştiga titlul“, a spus neamţul.