A mai facut cineva până acum sex în spaţiu ? La această întrebare au încercat să răspundă cercetătorii americani.
“Oamenii se gândesc foarte mult la sex. Aşa că dacă eşti într-o excursie pe Marte, va fi întuneric afară, vei fi într-o perioadă lungă de izolare şi nu e mare lucru de făcut. Sunt şanse să se întâmple să faci sex”, spune Dr. Rhawn Joseph. NASA a fost întotdeauna discretă în ceea ce priveşte sexul în spaţiu. Ceea ce face ca oamenii să fie şi mai curioşi. A mai facut cineva sex în spaţiu până acum? Ar putea fi conceput un copil în spaţiu? S-au făcut câteva teste pe animale, dar nu s-au făcut cercetări amănunţite legate de această problemă până acum, potrivit foxnews.com.
Marţian adevărat
“The Journal of Cosmology” a publicat un articol referitor la misiunea pe Marte. Într-un capitol intitulat “Sex pe Marte”, Dr. Rhawn Joseph de la “Brain Research Laboratory” din California discută totul despre acest subiect, de la condiţiile care ar putea împinge astronauţii să facă sex până la posibilitatea naşterii primului copil pe altă planetă. Acel copil ar putea fi primul marţian adevărat, cel puţin datorită naţionalităţii. “The Journal of Cosmology” estimează că o asemenea expediţie pe Marte ar dura aproximativ doi ani, nouă luni să călătoreşti spre Planeta Roşie, cel puţin trei luni rămân pentru studiu, nouă luni să revii, dacă o întoarcere ar fi posibilă.
Nu comentează
Dr Joseph susţine că dată fiind o călătorie atât de lungă a expediţiei, ar putea să se stabilească legături emoţionale între astronauţi. Din moment ce nimeni nu a mărturisit că ar fi făcut sex în spaţiu, cu toate că Joseph susţine că ar fi zvonuri că un cuplu şi-ar fi pus pirostriile în spaţiu, doctorul se bazează doar pe scenarii de pe Pământ în condiţii similare. “Aceasta nu este o publicaţie NASA, NASA nu are de gând să colonizeze Marte şi NASA nu face nicio cercetare referitoare la sex sau reproducerea în spaţiu sau pe Marte, nu comentăm această problemă”, au declarat oficialităţi ale NASA.
“Antarctica este comparabilă cu spaţiul: este foarte frig acolo şi petreci mult timp înăuntru. Aşa că NASA consideră că situaţia e similară cu cea de pe Marte”, spune Joseph. Dacă astronauţii fac sex, ce şanse sunt să conceapă un copil? Capitolul detaliază posibilele efecte asupra menstruaţiei şi fertilităţii. “Pe Marte lumina este alta, gravitaţia este diferită, e o atmosferă complet diferită. Aşa că dacă aduci un copil pe Marte se va adapta mediului şi după mai multe generaţii va exista o nouă specie”, precizează Joseph.