Ministrul Sănătății, Yuli Edelstein, a declarat că, începând de duminică, israelienilor nu li se va mai cere să poarte măști de protecţie când sunt în afara casei.

Aşadar, purtarea măştii de protecţie împotriva coronavirusului nu va mai fi obligatorie în exterior în Israel începând de duminică. Se urmăreşte ridicarea treptată a restricţiilor legate de pandemie, au anunţat joi seară autorităţile israeliene.

Ministrul Edelstein a declarat că i-a cerut directorul general al ministerului Chezy Levy să semneze un decret care să pună capăt regulamentului începând de duminică, după consultarea cu profesioniștii din minister.

Este oficial. Israelul abrogă purtarea măştii în exterior

Ministerul ia în considerare şi alte relaxări din programul de reglementări COVID-19 – inclusiv creșterea numărului de persoane care se pot aduna, inclusiv în sălile de sport. Totul după ce situaţia s-a schimbat în ultimele săptămâni datorită unei campanii masive de vaccinare care a permis administrarea cele două doze necesare de vaccin Pfizer/BioNTech la peste jumătate (53%) din cei 9,3 milioane de locuitori.

„Măştile sunt făcute pentru a ne proteja de pandemia de coronavirus. Dar, din moment ce experţii au ajuns la concluzia că masca nu este necesară în aer liber, am decis să ridic obligaţia de a purta masca”, a transmis ministrul Sănătăţii, Yuli Edelstein.

„Rata de infectare este foarte scăzută în Israel datorită succesului campaniei de vaccinare, deci este posibil să relaxăm măsurile”, a adăugat el, precizând că masca a rămas oricum obligatorie în locurile publice închise, cum ar fi centrele comerciale.

Succesul se datorează vaccinării masive a populaţiei

Israelul a lansat campania de vaccinare la sfârşitul lui decembrie în urma unui acord cu gigantul farmaceutic american Pfizer care i-a livrat rapid milioane de doze în schimbul informaţiilor cu privire la efectele vaccinării. Ţara dispune în special de baze de date cu privire la istoricul medical al populaţiei sale.

Statul evreu a înregistrat la mijlocul lunii ianuarie un vârf de circa 10.000 de contaminări zilnice, dar acestea au fost sub 200 în ultimele zile, cu o rată de pozitivare a testelor de 0,3%.

Israelul şi Pfizer au demonstrat că pandemia de COVID-19 poate fi învinsă printr-o campanie de vaccinare în masă, a declarat miercuri Albert Bourla, CEO al gigantului farmaceutic, într-o înregistrare video difuzată cu ocazia sărbătorilor marcând cea de-a 73-a aniversare (potrivit calendarului iudaic) a independenţei Israelului în cursul cărora mii de persoane, adesea fără măşti, s-au adunat la Ierusalim, relatează Agerpres.