CAMPANIE EVZ. Eroul care salvează vieţi în adâncuri

CAMPANIE EVZ. Eroul care salvează vieţi în adâncuri

"Salvator", asta scrie în cartea lui de muncă. De fiecare dată când înfruntă apele, e conştient că are dreptul la o singură încercare.

Şi-a petrecut aproape jumătate din via­ţă salvând-o pe a altora, întâi de la înălţime, apoi din ape. Marian, unul dintre scafan­drii Detaşamentului Special de Salvatori al Inspecto­ratul pentru Situaţii de Ur­genţă, povesteşte cum reu­şeşte să păcălescă moar­tea din adâncuri.

Marian Mitrea (40 ani) a simţit mereu că va face ceva măreţ, nu pentru el, ci pentru ceilalţi. Astăzi, la cinci ani de la succesul intervenţiei din Sinteşti-Ilfov, când, după o muncă titanică de şapte ore, a reuşit să salveze un băieţel căzut în puţul din curtea casei, spune că nici o altă meserie n-ar fi putut să-l înveţe mai bine să preţuiască clipa.

"După atâtea tragedii văzute, nu mai am orgolii. Tră­iesc doar o dată, de ce să irosesc timp!?", devine profund Marian. Sinteşti, cea mai grea încercare

Ne puteți urmări și pe Google News

Iniţial, voia să dea la şcoala de piloţi, dar în 93’ s-a oferit voluntar în armată, la pompieri. "Acolo am învăţat pompieristică", povesteşte Marian, care a dat nas în nas cu flăcările la numai o lună de la iniţiere. Atât de tare i-a plăcut lupta corp la corp cu focul, că a rămas la pompieri şi după încheierea stagiului militar. În 2002, a intrat în Deta­şamentul Special de Salvatori, cu brevetul de alpinist în mână şi trei ani i-a petrecut făcând pe Spider Man. Simţea însă că i se potriveşte mai bine postura de scafandru, la fel de grea. "Poate să te izbească chiar şi un buştean adus de curent, dacă nu eşti atent", explică Marian. Concentrarea maximă este şi cheia intervenţiilor mai ample, de genul celei din 2007, de la Sinteşti. O cursă contra cronometru, care a ţinut o ţară întreagă cu sufletul la gură. De obicei, o misiune de salvare nu durează mai mult de 7 minute. Atunci a durat şapte ore.

"Am plecat toţi, descarcerarea, pompierii, sca­fandrii. Până să vină escavatoarele, am dat noi la lopată, să facem un alt puţ, pe unde să respire. Am schimbat 26 de butelii de oxigen", încă se minunează salvatorul. L-au ajutat enorm colegii. "N-aş avea curaj să intru fără colegul care-mi ţine spatele", recunoaşte scafandrul. "După atâtea tragedii văzute, nu mai am orgolii sau vanităţi. Mi-aş irosi energia. Acum văd altfel viaţa, sunt mai cinic." MARIAN MITRACHE, plt. aj. ISU

Citiţi şi:

  • CAMPANIE EROII EVZ. Asistenta care a salvat bebeluşii arşi în iadul de la Giuleşti: "Parcă erau trași în păcură"
  • Asistenta-eroină, premiată de EVZ
  • Elena, îngerul păzitor al homleşilor din Bucureşti: "Mergeam în canale şi gravidă în luna a 7-a"