Sursa foto: Arhiva EVZ
Din cuprinsul articolului
Recep Tayyip Erdogan nu glumește. A fost unul dintre cei mai importanți actori pe scena negocierilor privind începutul procesului de pace între Israel și Hamas, în Gaza. S-a implicat nemijlocit în pregătirea acordului de armistițiu de la Sharm-el-Sheik, investit fiind cu capitalul de încredere necesar și meritat de către ,,regizorul’’ Donald Trump.
La ultima întâlnire cu președintele Americii de la Washington - 25 septembrie - problematica din Gaza a fost unul dintre principalele subiecte abordate, determinând un dialog fertil, constructiv, pentru alte teme de importanță majoră în relațiile turco-americane și în Orientul Mijlociu extins. Vom vedea în continuare care sunt acestea și cum devine ,,sultanul’’ de la Ankara ,,omul forte’’ al regiunii.
Relațiile privilegiate cu Qatarul și influența asupra Hamas
De când este la putere în Turcia, raporturile cu Qatarul au evoluat ascendent și s-au concretizat în sprijin material pentru acțiunile Ankarei în Libia, ajutor moral și material pentru Frăția Musulmană și multe alte acțiuni de cooperare în domenii ale geopoliticii regionale. Unele cunoscute, altele trecute sub tăcere. În plus, Ankara s-a (re)apropiat de Cairo, chiar dacă generalul Abdel Fattah al-Sisi l-a înlăturat de la putere, în 2013, pe președintele ales Mohamed Morsi, reprezentantul grupării islamiste menționată mai sus, încheind astfel episodul egiptean al ,,primăverii arabe’’.
Fără presiunea lui Erdogan asupra ,,segmentului’’ de conducere a Hamas din Turcia - important în arhitectura grupării și singurul rămas intact – formațiunea teroristă din Gaza nu ar fi fost de acord cu propunerile lui Donald Trump și cu finalizarea primei faze a negocierilor prin semnarea ,,actului’’ în Egipt.
Paradoxal, Israelul și Turcia, actori pe aceeași scenă dar în piese diferite
Este drept, decimarea conducerii Hamas în Gaza, decapitarea Hezbollah în Liban, atacul asupra instalațiilor nucleare ale Teheranului au fost elemente esențiale de presiune asupra grupării teroriste, dar Erdogan a completat acest cadru într-o manieră particulară. A lăsat să se înțeleagă că ar garanta existența viitoare a Hamas în Gaza. Pentru Ankara, Hamas este ,,o grupare de rezistență’’ …
În paralel, Israelul a demonstrat forță, iar America l-a sprijinit ca niciodată în ultimele decenii, dar Erdogan - și în subsidiar, Qatarul familiei domnitoare Al-Thani - i-au adus pe cei din Hamas la masa negocierilor. Acum, Erdogan pretinde un loc între cei care vor participa la implementarea viitorului acord de pace. ,,Dacă Allah vrea - a afirmat într-un recent discurs la Ankara – noi vom lua parte la acea ,,task force’’ care va monitoriza acordul’’. În plus ,,Turcia va participa la reconstrucția Fâșiei’’. Cu ce resurse, vom vedea. Relația Ankara-Doha își va spune cuvântul.
Diplomația cu bătaie lungă a liderului de la Ankara
În ultimii 2-3 ani, am publicat cinci articole despre rolul lui Erdogan în politica externă a Ankarei prin construirea unei sfere de influență pe un arc de cerc care cuprinde Libia și Zona Economică Exclusivă a acesteia din Mediterana - regiunile musulmane din Balcanii de vest - Caucazul - Orientul Mijlociu, cu centrul de greutate în Siria - Cornul Africii. Este o inițiativă de amploare care reclamă forță - economică, militară, diplomatică - energie și costuri. Totul este calculat.
,,Sultanul’’ nu consumă energie politică și diplomatică - aparent în favoarea altora - doar pentru se afirma în plan regional drept un mare binefăcător și pacificator, acolo unde sunt stări conflictuale. Tot ceea ce face are un preț. De această dată, putem trece în contul său redefinirea dificilului raport cu Statele Unite din ultimul deceniu, și într-un fel cu Israelul, deși aici socotelille nu sunt încheiate. Cel puțin cu premierul Netanyahu. Înainte de reuniunea din stațiunea egipteană, liderul turc ar fi refuzat să aterizeze dacă premierul israelian ar fi fost prezent acolo.
Trump și Erdogan, două pietre tari
Înaintea întâlnirii Erdogan-Trump de la Washington de la sfârșitul lui septembrie, tratativele între cele două părți au durat săptămâni la rând, fie între diplomațiile celor două state, fie la nivelul serviciilor secrete.
În centrul lor a fost problematica Orientului Mijlociu cu accent pe ,,chestiunea Gaza’’, dar eșichierul analizat a fost extins asupra întregului evantai de probleme din cadrul relațiilor bilaterale. Casa Albă va reanaliza – Trump a făcut promisiuni în acest sens – solicitarea Ankarei privind vânzarea aeronavelor F-16 și reincluderea Turciei în programul F-35. În plus, a fost repus pe tapet cazul băncii de stat turcești Halkbank, acuzată de justiția americană – încă din 2019 – că ar fi ocolit fraudulos și continuu sancțiunile impuse Iranului de prima administrație Trump. Pentru aceasta, ar fi utilizat intermediari financiari și societăți de acoperire din Iran, Turcia și Emiratele Arabe Unite. Grav.
La o săptămână după vizita lui Erdogan, Curtea Supremă americană a refuzat să examineze cererea băncii în discuție de anulare a acuzațiilor de acum șase ani, între care cea mai gravă este aceea de ,,conspirație împotriva Statelor Unite’’. Teoretic, în acest caz, Trump nu va putea interveni dar există căi de soluționare a problemei. dată fiind influența colaterală a președintelui asupra instanței supreme. Mai ales că Erdogan rămâne unul din pionii importanți în continuarea procesului de pace în Gaza și ar putea contribui la rezolvarea conflictului din Ucraina. În primul său mandat, Trump – intransigent față de Iran și necruțător față de Erdogan – a susținut acțiunea justiției americane împotriva băncii din Istanbul, dar acum lucrurile s-au schimbat. Erdogan este un ,,prieten’’ .
Aliyev, amicul lui Erdogan și viitor prieten al lui Trump
În Siria, Erdogan își menține ascendentul asupra regimului președintelui interimar Ahmad Al-Shara cu intenția vădită, în parte materializată, a controlului direct sau indirect asupra regiunilor din nord și nord-vest. În Caucaz - datorită relațiilor privilegiate cu președintele azer Ilham Aliyev - l-a sprijinit discret pe Trump să se implice în medierea unui acord de pace între Armenia și Azerbaijan. Acest aspect merită atenție. Probabil, multă lume s-a întrebat în legătură cu prezența lui Aliyev la Sharm-el-Sheik.
Unii analiști consideră că tot Erdogan ar fi intervenit pe lângă liderul de la Casa Albă și președintele egiptean, al-Sisi. Posibil, dar cred că Trump avea chiar un interes direct. Între Washington și Baku are loc un dialog privind semnarea de către Azerbaijan a ,,acordurulor Avraam’’ în momentul când Donald Trump va redeschide acest capitol și va trebui să înceapă de undeva.
În plus, regimul președintelui Aliyev are excelente relații cu Israelul, dar și cu Arabia Saudită, Qatar, EAU și chiar cu … Teheranul. Un intermediar perfect. În prima decadă lui octombrie, Ilham Aliyev a participat la trei importante reuniuni internaționale: Comunitatea Politică Europeană, Copenhaga (1-2), Organizația Statelor Turcice (6-7) și summitul CIS, Dușanbe (9-10). Apoi, a venit la Sharm, după întâlnirea cu … Putin, în Tadjikistan.
Influență, forță diplomatică și așii din mânecă. Concluzii
Revenind la Erdogan, observăm că rolul său nu a fost important doar pentru armistițiul încheiat în stațiunea din Peninsula Sinai. Influența asupra Hamas nu se sfârșește odată cu încheierea primei etape a procesului de pace, armistițiul. Forța sa diplomatică se va vedea și în etapele următoare, determinată fiind de continuitatea acestei influențe asupra grupării teroriste și de faptul că rămâne un garant al existenței Hamas, după predarea ostaticilor. În plus, consacrarea sa în plan diplomatic este în afara oricărui dubiu, la care se adaugă refacerea relațiilor cu Statele Unite.
Este însă greu de crezut că noua convergență ad hoc cu Washingtonul ar putea să-l readucă, definitiv și stabil, în orbita Occidentului. Sultanul rămâne același jucător care se mută de la o masă la alta, având mereu o carte-surpriză în mânecă. De cealaltă parte, Trump, cel care face cărțile – coerent doar în ceea ce privește pragmatismul – nu ține cont de alianțe bazate pe principii. Cât ar fi de diferiți – și sunt – cei doi se întâlnesc totuși atunci când vorbesc limba rezultatelor palpabile, sigure, favorabile lor și țărilor lor.
