Episcopul Calinic, colaboratorul urmărit

Episcopul Calinic, colaboratorul urmărit

Episcopia Argeşului şi Muscelului a primit ieri din partea Consiliului Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii o serie de documente din care reiese că Preasfinţia Sa Calinic a fost urmărit de Securitate.

Aceste acte au apărut după ce Episcopul de Argeş şi Muscel a fost acuzat că a colaborat cu Securitatea, sub numele de cod Zamfir. Prima notă a Inspectoratului Judeţean Ilfov, din 28 martie 1973, semnalează faptul că „numitul Calinic, Constantin Argatu, este călugăr la Mănăstirea Căldă ruşani şi se află în atenţia noastră, situându-se pe o poziţie ostilă orânduirii socialiste“. O altă notă, tot din martie 1973, scrie că acelaşi călugăr „se ocupă cu difuzarea de literatură religioasă“.

De asemenea, călugărul Calinic este catalogat de Securitate drept „fanatic religios“, care se manifestă în orice împrejurare „împotriva stărilor de lucruri actuale rezolvate de către statul nostru în legătură cu biserica“. Potrivit documentelor CNSAS, Calinic „are dosar informativ pentru legături suspecte în afara mănăstirii şi atitudine necorespunză toare faţă de orânduire“.

„Se vede clar o rea intenţie a celor care au instrumentat documentele. Nu au fost cinstiţi, să prezinte actele în ordine. A fost Prea Sfinţitul urmărit aproape permanent pentru că nu era la îndemâna oricui să construiască două biserici în acea perioadă. A fost nevoit să plece din Ardeal tocmai din acest motiv, pentru că a avut o activitate care nu era pe placul regimului“, a precizat ieri Părintele Caliopie, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Argeşului şi Muscelului, din partea episcopului.

Ne puteți urmări și pe Google News