Epidemia de gripă din România face încă o victimă. A murit la doar 66 de ani

Epidemia de gripă din România face încă o victimă. A murit la doar 66 de ani

Epidemia de gripă a mai făcut o nouă victimă. O femeie în vârstă de 66 de ani a murit la Spitalul Județean de Urgență din Reșița, din cauza gripei.

Acesta este al 24-lea caz de deces la nivel național și primul semnalat în Județul Caraș-Severin.

Medicii anunță că pacienta, internată pe Secția ATI, suferea de insuficiență cardiacă severă, diabet și alte afecțiuni. Mai mult, femeia nu era vaccinată cu vaccinul antigripal.

Conform ultimilor raportări, în Județul Caraș-Severin au fost înregistrate 21 de cazuri de gripă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, până în prezent se înregistrau 23 de persoane care au murit din cauza gripei.

Autoritățile au declarat joi epidemie de gripă în România, pentru al doilea an consecutiv. Motivul este că în ultima săptămână s-a înregistrat o creștere de peste 99% a numărului de îmbolnăviri, dublu față de nivelul așteptat. În țara noastră s-au înregistrat în ultima săptămână peste 7.000 de cazuri de gripă, a anunțat Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică.