E.ON Gaz România, somată să acorde despăgubiri unor ieşeni

E.ON Gaz România, somată să acorde despăgubiri unor ieşeni

Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii din Camera Deputaţilor a audiat astăzi conducerea companiei E.ON Gaz România, somând-o să calculeze despăgubiri locuitorilor din cartierul Alexandru cel Bun din municipiul Iaşi, care au rămas iarna trecută fără căldură pentru o perioadă mai lungă.

La audieri au participat preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), Dan Iulius Plaveti, şi vicepreşedintele Eugen Georgescu, în timp ce compania E.ON Gaz România a fost reprezentată de către Frank Hajdinjak, CEO-ul E.ON România, transmite Agerpres.

În urma audierilor s-a pus în discuţie valoarea despăgubirilor acordate cetăţenilor afectaţi, cum şi când se va realiza acest lucru.

Directorul general al E.ON Gaz România, Frank Hajdinjak, a menţionat faptul că toţi cetăţenii din cartierul Alexandru cel Bun au fost contactaţi pentru a fi chemaţi la discuţii, solicitând, în acelaşi timp, o evaluare individuală a pagubelor.

"Noi am respectat tot ceea ce ni s-a solicitat în cadrul Comisiei, i-am contactat în scris pe toţi de pe lista pe care ne-a dat-o Comisia. Dintre cele 146 de persoane contactate, doar cinci ne-au contactat, iar când le-am solicitat o evaluare a pagubelor, nu ne-au prezentat nici până astăzi aşa ceva. Suntem disponibili şi deschişi să achităm paguba pe care am cauzat-o persoanelor în cauză, evident în funcţie de fiecare justificare prezentată de către petenţi", a precizat Hajdinjak. Interesele consumatorilor, insuficient protejate La rândul său, preşedintele ANRE, Dan Iulius Plaveti, a declarat că este nevoie să fie pus la punct un nou standard de performanţă care să fie în interesul consumatorului.

"La ora actuală, noi trebuie să aplicăm standardul de perfomanţă. Noi nu putem spune cât ar putea primi despăgubiri un cetăţean care nu beneficiază de serviciile unei companii timp de trei zile. Cum aş putea calcula câte ore sau câte zile nu i s-au furnizat gaze cetăţeanului?", a spus Plaveti.

Pe 2 februarie a.c., un grup de cetăţeni din cartierul ieşean Alexandru cel Bun au depus la Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii din Camera Deputaţilor, un memoriu colectiv privind oprirea alimentării cu gaze pe durata medie timp de 10 zile pentru fiecare bloc din zonă. Asta după ce, în data de 18 decembrie 2009, E.ON Gaz a sistat temporar alimentarea cu gaze naturale pe câteva străzi din cartierul Alexandru cel Bun din Iaşi, pentru a efectua lucrări specifice în vederea eliminării dopurilor de gheaţă din sistemul de distribuţie.

În prezent, compania E.ON Gaz România are aproape 1,4 milioane de clienţi, cu preponderenţă în partea de nord a ţării, cota de piaţă reglementată fiind de 42%.

Ne puteți urmări și pe Google News