Fostul premier a spus că înţelege faptul că propunerea are mai mult scopul de a-l ajuta pe preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, să îşi facă vizibilitate în cursa pentru prezidenţiale, însă speră că, până la final, "raţiunea va învinge".

"Mă străduiesc cu greu să nu folosesc cuvinte sau epitete care să denote o asemenea nebunie. Numai oameni politici iresponsabili, care nu au nimic în comun cu interesele acestei ţări, cu stabilitatea politică, cu dimensiunile de securitate a Românei pot să facă asemenea propuneri. Sper că până la urmă raţiunea va învinge. Toate aceste propuneri au doar menirea de a potenţa un anumit candidat precum Tăriceanu, de a ieşi în faţă cu o propunere fără să se uite că prin propunerea asta joacă România la ruleta rusească. Cred că până la urmă în ţara asta trebuie să fie mai mulţi oameni normali decât cei care se gândesc doar la interese electorale şi mărunte", a afirmat Emil Boc.