Liderul PDL, Emil Boc, a anunțat, că senatorii și deputații democrat-liberali vor participa la ședința plenului reunit pentru învestirea Cabinetului Ponta dar vor vota "împotrivă".
Preşedintele PDL, Emil Boc, a precizat că unul dintre motivele pentru care partidul său va vota împotriva învestirii Cabinetului Ponta vizează "multiplele probleme de incompatibilitate" ale miniştrilor propuşi. Emil Boc a reclamat, de asemenea, majorarea numărului de miniştri. Boc a arătat, de asemenea, că la Justiţie nu a fost păstrat un ministru indepenedent, ci a fost nominalizat un ministru politic, "compromis", pe care democrat-liberalii nu-l pot accepta.
"Nu spun că guvernele pe care le-am avut nu au făcut greşeli, dar necazul e că cei care până acum au pozat în fecioară dau aceste semnale de cheltuială prin risipă a resurselor bugetare", a mai spus Boc. Liderul PDL a subliniat că este păcat că PDL nu culege direct roadele măsurilor pe care le-a luat, dar trebuie să se înţeleagă că nimeni nu poate să realizeze peste noapte nici reîntregirea salariilor, nici alte beneficii sociale, dacă nu s-au luat măsurile corecte. Totodată, Emil Boc a arătat că există o diferenţă între declaraţiile USL şi faptele acesteia, dând ca exemplu faptul că reprezentanţii USL înainte "nu doreau să se întâlnească în acelaşi oraş cu cei de la UNPR, dar acum încheie protocoale de colaborare".