Elevii învaţă la şcoală de ce să nu consume droguri

Elevii învaţă la şcoală de ce să nu consume droguri

Cum etnobotanicele se găsesc pe toate drumurile şi nici pentru o ţigară cu marijuana nu trebuie să te dai peste cap, elevii sunt învăţaţi la şcoală, cu ajutorul unor metode interactive, de ce să nu se atingă de droguri.

Proiectul „Necenzurat”, care se organizează concomitent în mai multe ţări europene, printre care şi România, presupune ca mai mult de o mie de elevi să înveţe care sunt riscurile consumului de droguri. Programul debutat în 2009 se va încheia în acest an, dar primele rezultate arată deja că deja a scăzut consumul de ţigări şi droguri.

Mai exact, elevii care au participat la program au manifestat o probabilitate cu 30% mai mică de a fuma zilnic şi de a consuma alcool. În plus, adolescenţii s-au arătat mai puţin interesaţi de a consuma canabis în ultima lună. „Prin acest proiect ne propunem să prevenim consumul, dar nu spunându-le elevilor pur şi simplu nu e voie. Trebuie să le dezvoltăm elevilor abilitatea de a spune nu, gândirea critică”, a spus Liliana Preoteasa, director în Ministerul Educaţiei.

Profesorii au la dispoziţie şi un ghid metodic pentru realizarea acestor ore, iar elevii caiete speciale pe care vor lucra.

Ne puteți urmări și pe Google News