Judecătoria Ploiești se va pronunța pe 1 iulie în cazul cererii de eliberare a Elenei Udrea. Update

Judecătoria Ploiești se va pronunța pe 1 iulie în cazul cererii de eliberare a Elenei Udrea. UpdateElena Udrea. Sursă foto: Arhiva EVZ

Update. Judecătoria Ploiești va anunța pe 1 iulie decizia privind cererea de eliberare condiționată depusă de Elena Udrea, fost ministru al Turismului, aflată în detenție la Penitenciarul de femei Târgșor.

Magistrații au analizat joi solicitarea Elenei Udrea, însă au amânat pronunțarea pentru începutul săptămânii viitoare.

Știrea inițială

Elena Udrea, fostul ministru al Turismului, a primit aviz favorabil din partea Comisiei de la Penitenciarul Târgșor pentru eliberarea condiționată. Judecătoria Ploiești urmează să decidă astăzi, 26 iunie, dacă aceasta va fi sau nu eliberată.

La sfârșitul lunii mai,Tribunalul Prahova a admis contestația la executare formulată de Elena Udrea, dispunând deducerea a aproximativ opt luni din pedeapsa de șase ani de închisoare pe care fostul ministru a primit-o în dosarul „Gala Bute”. Potrivit deciziei instanței, perioada scăzută din pedeapsă acoperă mai multe intervale în care Udrea a fost arestată și anume: în România, prin măsuri de arest preventiv și arest la domiciliu, precum și în Costa Rica și Bulgaria, în baza procedurilor internaționale de extrădare. De asemenea, a fost luată în considerare perioada deja executată în penitenciar, începând cu luna iunie 2022.

„Deduce din pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 181 din data de 28.03.2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie , perioada de la data de 10.02.2015 la data de 25.02.2015, reprezentând perioada în care petenta a fost reţinută, arestată preventiv şi arestată la domiciliu în dosarul penal nr. 880/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, perioada de la data de 25.02.2015 la data de 16.06.2015 reprezentând perioada în care a fost arestată preventiv şi arestată la domiciliu în România, perioada de la data de 03.10.2018 la data de 24.12.2018 reprezentând perioada în care aceasta a fost arestată în Republica Costa Rica, perioada de la data de 07.04.2022 la data de 16.06.2022 reprezentând perioada în care aceasta a fost arestată în Bulgaria, precum şi perioada executată  în România,  de la data de 16.06.2022 la zi", se arată în mi nuta instanței.

Elena Udrea a fost condamnată definitiv la șase ani de închisoare în dosarul „Gala Bute”

Elena Udrea, fost ministru

Sursa foto: Arhiva EVZ

Elena Udrea a fost trimisă în judecată în anul 2015, iar în iunie 2018 a fost condamnată definitiv la șase ani de închisoare în dosarul „Gala Bute”. Anterior pronunțării sentinței, fostul ministru a părăsit România, fiind ulterior arestată în Costa Rica. A fost eliberată în decembrie 2018, în urma unei decizii a Curții Constituționale privind legalitatea completurilor de judecată, însă în aprilie 2022 Înalta Curte de Casație și Justiție a respins contestația de anulare formulată de Udrea și au confirmat pedeapsa. Fostul ministru a fost reținut din nou, de această dată în Bulgaria, și extrădată în România în iunie 2022.
În dosar, Elena Udrea este acuzată că ar fi coordonat un mecanism prin care apropiați ai săi ar fi încasat sume de bani de la reprezentanții unor firme, în schimbul asigurării plății lucrărilor finanțate de Ministerul Turismului.
Potrivit anchetatorilor, o parte din fonduri ar fi ajuns direct în posesia Elenei Udrea, al filialei PDL București sau al fostului președinte al Federației Române de Box, Rudel Obreja. De asemenea, este acuzată că ar fi influențat funcționari din minister să încalce legea în procesul de achiziție a serviciilor de promovare pentru gala de box în care a boxat Lucian Bute. Prejudiciul estimat se ridică la aproximativ 3 milioane de euro.