Elena Rîbakina, victorie categorică la US Open. Coco Gauff și Naomi Osaka merg și ele în turul al treilea
- Andrei Arvinte
- 4 septembrie 2026, 13:05
Elena Rîbakina, ocupanta locului secund în clasamentul WTA, a obținut una dintre cele mai convingătoare victorii ale zilei la US Open.
Elena Rîbakina, 6-2, 6-4 cu Jessica Bouzas Maneiro
Jucătoarea din Kazahstan a trecut fără emoții de spaniola Jessica Bouzas Maneiro, aflată pe poziția 105 mondială, scor 6-2, 6-4, și și-a asigurat calificarea în turul al treilea al competiției de la New York.
Rîbakina a recunoscut după partidă că perioada de pregătire pentru ultimul Grand Slam al anului nu a fost una ideală. „Nu a fost deloc cea mai bună pregătire şi eram puţin frustrată să văd că toată lumea se pregătea pentru turneu, în timp ce eu făceam tot posibilul să mă vindec”, a declarat sportiva, precizând că este mulțumită de evoluția avută în meci.
Rîbakina va juca cu Starodubtseva
Următoarea adversară a kazahcei va fi ucraineanca Yuliia Starodubtseva, locul 58 WTA. Aceasta a produs una dintre surprizele zilei, eliminând-o pe grecoaica Maria Sakkari, cap de serie numărul 32.
Pentru Rîbakina, parcursul de la New York poate avea și o miză importantă în clasamentul mondial. Dacă va ajunge până în semifinalele turneului, sportiva în vârstă de 27 de ani va deveni, pentru prima dată în carieră, numărul 1 mondial.

Coco Gauff. Sursa foto: Instagram/Coco Gauff
Coco Gauff și Naomi Osaka merg și ele în turul al treilea
ȘiCoco Gauff a trecut în turul următor, însă americanca a avut mai mult de muncă. Favorita numărul 4, campioană la US Open în 2023, a învins-o pe Paula Badosa, locul 87 WTA, cu 6-4, 7-6 (7-5). Gauff a gestionat revenirea adversarei în setul secund și s-a impus în tie-break, după ce Badosa a comis două erori importante în final.
Naomi Osaka, cap de serie 13 și dublă campioană la New York, a avut nevoie de trei seturi pentru a trece de Katerina Siniakova, locul 42 mondial. Japoneza s-a impus cu 6-2, 5-7, 6-1.
În turul al treilea a ajuns și Amanda Anisimova, favorita numărul 10 și finalista ediției precedente. Americanca a învins-o pe austrieca Lili Tagger, locul 49 WTA, cu 6-3, 3-6, 6-1.
Arîna Sabalenka și Jessica Pegula, principalele favorite numărul 1 și 3, își asiguraseră calificarea în turul al treilea încă de miercuri.