Electoratul din Republica Moldova se unifică în jurul unui singur candidat, la turul II al prezidențialelor

Electoratul din Republica Moldova se unifică în jurul unui singur candidat, la turul II al prezidențialelorUniunea Scriitorilor din RM și România / Sursa foto: USM

Republica Moldova. Societatea civilă de peste Prut, extrem de divizată în ultima perioadă, se mobilizează, în căutarea unui echilibru, pentru a-și exercita dreptul de vot, în turul II al alegerilor prezidențiale, din 3 noiembrie. Lideri de opinie, personalități ale vieții publice și asociații de creație, ale căror diferende de opinie au fost exprimate, pe parcursul campaniei electorale, se unesc în jurul unui singur candidat.

 Uniunea Scriitorilor din Moldova și a Filialei Chișinău a Uniunii Scriitorilor din România: „Să dejucăm dorința de revanșă a Rusiei și să ieșim masiv la vot”

Uniunea Scriitorilor din Moldova și a Filialei Chișinău a Uniunii Scriitorilor din România îndeamnă basarabenii să participe într-un număr cât mai mare, pe 3 noiembrie 2024, în turul II al alegerilor prezidențiale.

„Este o zi decisivă pentru Republica Moldova, o zi care ne va configura destinul pentru decenii înainte. Referendumul privind aderarea la Uniunea Europeană și turul I al scrutinului prezidențial din 20 octombrie au demonstrat cât de mare este dorința de revanșă a Rusiei, care își dorește, la Chișinău, un regim obedient, pro-moscovit, care să anuleze libertatea și democrația, după modelul lui Putin, să distrugă independența Republicii Moldova, dobândită acum 33 de ani, să transforme țara noastră într-un stat-satelit. Și în acest scop a orchestrat o imensă operațiune de fraudare, de cumpărare a voturilor prin intermediul rețelei criminale a lui Șor și a altor oligarhi penali, fugiți în străinătate.

Pe 3 noiembrie, trebuie să dejucăm aceste planuri, manifestând solidaritate și o mobilizare masivă la urnele de vot. Să ne apărăm dreptul de a trăi într-o lume liberă, ca parte a Uniunii Europene! Vă chemăm să votăm în turul II al alegerilor prezidențiale candidatul european autentic, care nu prin declarații conjuncturale, menite să arunce praf în ochi, ci prin fapte și dedicație exemplară a adus Republica Moldova mai aproape de idealul național și european”, conform declarației scriitorilor.

Uniunea Artiștilor Plastici din RM / Sursa foto: Facebook

Uniunea Artiștilor Plastici din Moldova: „Să susținem valorile noastre naționale, culturale și democratice”

Uniunea Artiștilor Plastici (UAP) din Chișinău a lansat, la rândul ei, un apel de solidaritate și unitate privind susținerea candidaturii Maiei Sandu pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova. Artiștii plastici, oamenii de cultură și toți cetățenii de peste Prut sunt invitați să se alăture acestei inițiative de susținere a unui viitor mai bun, european.

„Există momente în istoria unei națiuni, când deciziile sunt cruciale. Acum este momentul să lăsăm dezacordurile și nemulțumirile și să ne unim forțele. Să apărăm cu fermitate interesele noastre naționale! Să fim lucizi și să acționăm consecvent pentru a ne asigura un viitor liber, alături de democrațiile europene! Să nu permitem nimănui să ne fure speranța și visul de a trăi într-o țară liberă!

Este momentul să ne unim vocile și să alegem într-un mod înțelept. De aceea, pe 3 noiembrie, trebuie să mergem masiv la vot.  Prețuind pacea și libertatea, să votăm pentru un viitor european al statului nostru.

„Acum este momentul să lăsăm dezacordurile și nemulțumirile și să ne unim forțele”

Ne adresăm artiștilor plastici, oamenilor de cultură și tuturor cetățenilor Republicii Moldova să voteze candidatura Maiei Sandu pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova. Suntem convinși de faptul că, sub conducerea sa, vom avansa pe calea integrării europene, asigurându-ne astfel un viitor mai bun pentru noi și pentru generațiile viitoare.

Este un moment decisiv pentru viitorul țării noastre. Să nu ratăm această oportunitate de a construi împreună o Republică Moldovă europeană, prosperă și democratică”, se arată în apelul UAP.

Victoria Demici / Sursa foto: Facebook

Victoria Demici, angajată la BERD, în Londra: „Alegerea e mai ușoară și mai eliberatoare decât ne-am fi putut imagina vreodată”

Scriitoarea și compozitoarea Victoria Demici, angajată la Banca pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), este  stabilită de mai mulți ani, în Londra. Înainte de a merge la vot, analizează dezbaterile electorale ale celor doi candidați la prezidențiale – Maia Sandu și Alexandr Stoianoglu.

„Am privit dezbaterile prezidențiale. M-am regăsit, a câta oară, între două lumi. Una e lumea anilor `90, în care se citea de pe foi, lumea tristă din amintirea mea de copil născut în URSS. Alta e lumea din visele mele, lumea viitorului, inspirată de ceea ce am învățat de la colegii mei de lucru din organizații internaționale și colegi de studii de la universități europene. Se pare că totul e clar. De azi într-o săptămănă, avem de ales. Și alegerea e mai ușoară și mai eliberatoare decât ne-am fi putut imagina vreodată”, observă Victoria Demici, pe o rețea de socializare.

Nicu Popescu / Sursa foto: Ministerul de Externe al RM

Nicu Popescu, ex-ministrul de externe al Republicii Moldova: „Turul doi nu este numai despre alegerea unui președinte, ci și despre continuarea parcursului nostru european”

Nicu Popescu, fostul ministru de externe al Republicii Moldova, a adresat un mesaj pentru cei care au ales să se abțină. „Acum o săptămână, cetățenii au votat pentru includerea obiectivului european în Constituție. În ciuda apelurilor la boicot, îndemnurilor de a vota „nu”, cumpărării de voturi și unei campanii intense de dezinformare, s-a ajuns la un rezultat de 50.4%.

Și totuși, iată-ne acum, în turul II al alegerilor, la dezbateri, când un candidat propune brusc semnarea unei declarații comune, pentru a susține direcția europeană a țării. Ieri, boicotau referendumul din resentimente personale, azi, își doresc declarații de unitate pro-europeană. Este cel puțin neserios.

Turul doi nu este numai despre alegerea unui președinte, este despre continuarea parcursului nostru european. Pentru cei care au ales să se abțină, este momentul să facă un pas în față și să corecteze cursul – pentru un viitor european clar!”, îndeamnă Nicu Popescu.