Să nu stau eu liniştit de dimineaţă, la cafea şi să răsfoiesc gazetele. Să simt în nări mirosul de cerneală udă, iar fâşâitul de ziare să-mi susure în ureche. Unii preferă să citească jurnalele în locul în care şi împăratul merge pe jos, dar, mă rog, este strict problema lor.

Criza economică va atinge cu siguranţă şi mass-media, o va transforma. S-au găsit deja, şi asta de ani buni de zile, destui ciocli care să anunţe decesul printului – al presei scrise. Cred cu tărie că nu se întâmplă acest lucru. Evident, nu vor mai exista tiraje-mamut, pentru că a trecut vremea când informaţia se difuza doar pe suport de hârtie. Există acum, slavă Domnului, internet, televiziune, radio, fiind practic scufundaţi într-un acvariu de informaţii. Începem să ne protejăm – literalmente suntem bombardaţi – pentru a primi numai ce ne interesează. Bocitorii presei scrise au anunţat încă de la apariţia radioului că acesta va închide prăvălia. Nu s-a întâmplat asta. Chit că după a apărut televiziunea, iar astăzi internetul muşcă dur din mass-media tradiţională. Nimeni nu va putea vreodată să înlocuiască cuvântul scris, puterea magică a slovei scrise.

Citesc zilnic pe internet zeci de ziare, gazete, jurnale şi reviste. Urmăresc trei agenţii de ştiri, în timp ce televizoarele din redacţie duduie. Am trei adrese de e-mail. Am avut ICQ, iar acum colegii mă presează să-mi pun messenger. Ajung acasă după o zi plină, intoxicat de informaţie, până şi porii organismului miros a ştiri. Mă ia scârba când mă uit la laptop, pe care nevastă-mea îl utilizează cu frenezie pentru cumpărăturile ei online. Nu mai deschid televizorul decât să-mi odihnesc creierii la o comedie sau pentru a urmări un documentar pe History sau Discovery.

Cu toate acestea, dis-de-dimineaţă tânjesc ca un narcotic după un ziar. E cu totul şi cu totul altceva, un ritual, un tabiet ancestral să răsfoieşti un ziar. Am hălăduit şi prin ţări străine şi n-am putut să-mi schimb obiceiul. Chiar şi în Grecia sau în Olanda, ale căror limbi nu le pricep deloc, am simţit nevoia să-mi cumpăr un ziar. Să-l răsfoiesc, să-mi mângâi ochii cu el, chit că nu pricepeam nicio boabă. Măcar nu le-am ţinut invers sau n-am avut mina lui Gigi Becali. Oi fi bolnav de frunzăreală, dar observ că multă lume are aceleaşi simptome. Şi este un semn clar că presa scrisă nu va dispărea, aşa cum nu vor dispărea niciodată cărţile. Critici renumiţi îmi spuneau că nu există bucurie mai mare decât să dai paginile unei cărţi. Nimic nu se compară, chit că au apărut opere pe net, DVD-uri cu romane etc. Iar generaţia tânără îşi face temele după ce dă search pe Google.

Staţi liniştiţi, presa nu va muri. Se va transforma, dar niciodată nu va pieri!