Florian Bichir: "Cazul ministrului Monica Iacob Ridzi e acum de notorietate. 600.000 de euro, bani publici, au fost cheltuiţi pentru a sărbători Ziua Tineretului."
Mass-media a dezvăluit că nu a existat licitaţie, iar preţurile au fost mult umflate. A deranjat foarte mult nu doar cheltuirea banului public, ci replica ţâfnoasă a ministrului. Ceva de genul ce vă interesează pe voi ce s-a întâmplat cu banii, alte ministere prăpădesc bani mulţi mai mulţi şi nimeni nu-i ia la întrebări. Am fost indignat de această afirmaţie, pe care am comentat-o inclusiv la postul de televiziuune B1, unde am cerut demisia doamnei Ridzi.
Termenul ministru vine din latină şi însemna iniţial servitor, adică sluga ce te servea la masă, iar ulterior a devenit „servitorul statului sau sluga interesului public”. Asta trebuie să fie şi doamna Iacob Ridzi, un servitor al intereselor cetăţeanului. Cum poate să ne scuipe între ochi, că nu trebuie să ne intereseze ce se întâmplă cu banul public, cu banul tuturor? De unde atâta nesimţire, mai ales de la cineva care se consideră ca făcând parte din „noua generaţie de oameni politici”?
O altă replică absolut tălâmbă, prostească de-a dreptul, a fost aceea că „am realizat obiectivul şi l-am şi depăşit. Am scos în stradă 100.000 de tineri. Costurile nu sunt problema mea”. Păi ce, poporul român e o turmă de oi? Ne-aţi ademenit cu zăhărelul? Nu era mai simplu să daţi de pomană câte 6 euro de căciulă şi făceaţi 100.000 de oameni fericiţi?
După izbucnirea scandalului, Monica Iacob Ridzi a încercat să pozeze în victimă, iar PDL s-a apărat cu Adrian Năstase, ca-n bancul acela cu rusul şi americanul: „Voi vorbiţi, care-i persecutaţi pe negri?”
Unii colegi mai integri din PDL, precum Cezar Preda, au cerut demisia de onoare a doamnei ministru. Aceasta se încăpăţânează să nu şi-o dea. Se alătură astfel marilor nesimţiţi care sălăşluiesc în politică precum Cioroianu, Atanasiu şi alte figuri emblematice ale durutului în cot. Şi altora al căror nume chiar îmi scapă.
Mi-e milă de această ţară dacă astfel de personaje închipuie noua generaţie, tinerii politicieni. Sunt identici cu cei bătrâni, sunt clonele lor perfecte. La urma-urmei, cum să se comporte altfel dacă au învăţat politică - de fapt, arta ciordelii şi aria minciunii - de la mentorii lor politici?
Îmi cer scuze pentru alăturarea termenilor de onoare şi politică. În România, cele două sunt antonime. Onoarea nu are ce căuta în politică.
Recomandările noastre
