Ce s-a întâmplat în jurul Legii pensiilor nu ar trebui să mire pe nimeni. Cu toate acestea, de fiecare dată când se regizează câte o scenetă electorală, în care "cei buni" încearcă să-i învingă pe "cei răi" şi astfel "să salveze" populaţia pauperă de la extincţie, există un public consistent, care mai crede că Moş Crăciun este un politician.
După ce o lege de salarizare a profesorilor, care prevedea majorări cu 50%, votată în parlament de toate partidele, nu a intrat niciodată în vigoare, este greu de explicat cum de mai există români (pensionari, în acest caz), care cred sincer că PSD vrea să le mărească pensiile, iar PDL vrea să-i trimită la groapă. Sau că PDL este un partid responsabil, care, dacă ar avea vistieria plină şi n-ar trebui să respecte un acord cu FMI, ar duce politici economice cumpătate, nu ar da pomeni electorale cu nemiluita şi ar sta cu ochii pe deficitul bugetar, ca nu cumva indicatorii macroeconomici să o ia razna şi să pună în pericol dezvoltarea durabilă a României.
În contextul votului asupra Legii pensiilor ar trebui menţionate câteva cutume parlamentare, blamabile, dar eficiente, perpetuate în timp de toate partidele politice. Au existat întotdeauna negocieri pe bani între putere şi opoziţie.
Sunt convins că şi în cazul legii pensiilor au existat astfel de discuţii între PDL şi PSD. Aşa cum s-a întâmplat la fiecare moţiune de cenzură, când puterea a cumpărat voturi cu bani. Pe timp de criză, parlamentarii opoziţiei cedează mai uşor tentaţiilor financiare. Un nou mandat în parlament, mai ales în sistem uninominal, se câştigă cu bani. Dacă timp de patru ani n-au făcut nimic în colegiile lor n-au nicio şansă să câştige un nou mandat.
Pentru cei din opoziţie, misiunea este mult mai grea. Ocaziile de a face rost de bani pe timp de criză sunt rare, iar cei mai mulţi nu ratează o astfel de oportunitate. O altă cutumă nocivă este că legile pot fi trecute şi în lipsa cvorumului necesar. Ea este consecinţa lenei proverbiale a parlamentarilor, pentru care ar fi o "corvoadă" să stea în sala de şedinţă pentru fiecare proiect de lege.
Atunci când se discută un proiect de lege cu potenţial electoral, parlamentarii uită brusc că perpetuează un astfel de sistem nociv şi devin principiali. În consecinţă, orice discuţie despre ilegalităţile de la votul asupra Legii pensiilor este praf în ochii electoratului.
Niciun partid nu şi-a propus vreodată să respecte legea. Cel mai important lucru care s-a întâmplat la Legea pensiilor este că punctul de pensie nu a fost majorat. Nu pentru că pensionarii nu ar merita acest lucru, ci pentru că în momentul de faţă nu există resurse pentru asta. O astfel de decizie ar fi înglodat şi mai mult statul în datorii. Actualul guvern n-ar fi avut altă soluţie decât să suspende aplicarea legii, pentru a nu arunca în aer acordul cu FMI şi, în consecinţă, economia românească.
Vestea bună este că am rămas cu acelaşi deficit pe bugetul de pensii. Vestea proastă este că el există în continuare şi creşte de la an la an, iar FMI nu va finanţa la nesfârşit acoperirea lui. Cel mai grav este însă că puterile în statul de drept se degradează cu fiecare zi.
Odată cu Legea pensiilor am putut constata naşterea, după telejustiţie, a unei noi pseudo-puteri în stat: telelegislativul. Nu trebuie ignorat faptul că scandalul pensiilor nu ar fi izbucnit dacă televiziunile de ştiri nu ar fi difuzat, pe bună dreptate, înregistrarea şedinţei. Valoarea de ştire a acestei întâmplări este indiscutabilă. Problema este că parlamentarii nu mai reacţionează la ce se întâmplă în parlament, ci la ceea ce văd la talkshow-urile de seară. Parlamentul se mută astfel în studiourile de televiziune, iar democraţia seamănă din ce în ce mai mult cu o producţie tabloidă.
Recomandările noastre
