EDITORIALUL EVZ: Băsescu a pierdut poliţia. Urmează serviciile secrete?

EDITORIALUL EVZ: Băsescu a pierdut poliţia. Urmează serviciile secrete?

Faptul că poliţia este profund coruptă, ştiam. Dar niciodată nu credeam că România va fi condusă de un regim atât de idiot încât să aducă anarhia şi haosul în această instituţie semimilitarizată.

Nici pe vremea nevolnicului Emil Constantinescu nu vedeai poliţişti dând cu caşchieta de pământ în faţa palatului prezidenţial şi manifestând împotriva puterii cu arma la şold. Nici un zaharisit ca Gavril Dejeu n-ar fi permis ca şeful de post din cine ştie ce comună să iasă în stradă, ameninţând cu demisia, dacă ministrul de interne încearcă să-l schimbe pe şeful inspectoratului judeţean. Unde în această lume - exceptând poate vreun stat semieşuat de prin America Latină - s-a mai pomenit ca adjunctul ministrului de interne să ceară, prin presă!, demisia comandantului poliţiei naţionale, iar ministrul să fie spectator impotent la bălăcăreala subordonaţilor?

O întâmplare fericită face ca misiunea de evaluare Schengen să ne viziteze exact în ziua în care comisarul Şoric vorbea ţării despre relaţiile sale "fireşti" cu răposatul cămătar Mararu. Eu cred că experţilor europeni le-a fost suficient să se uite la vilele lui Şoric, la averea acumulată dintr-un salariu de poliţist, plus venitul soţiei, notar stagiar, şi să-şi dea seama cum e cu corupţia din Poliţia Română. (Ca să nu mai vorbim de averea şefului Departamentului Schengen, chestorul Tutilescu, care în patru ani, din salariul său şi al soţiei, ambii bugetari în Poliţia Română, şi-a luat un Audi A6, un apartament în Bucureşti şi o vilă la Bragadiru!) Poate cineva să aibă tupeul să le spună olandezilor şi francezilor că nu există riscul ca nenumăraţi imigranţi ilegali să-şi aranjeze intrarea în spaţiul european mituind autorităţile române?

Era nevoie ca un membru al lumii interlope să fie ciuruit în plină zi pentru ca aceia care conduc România să-şi dea seama ce turmă de idioţi/ corupţi/incompeteneţi se află în fruntea poliţiei? Pentru mine a fost un şoc să-l văd pe acel manelist din Neamţ, behăind în engleză şi împopoţonându-se cu tinicheaua în care s-a transformat "Virtutea militară". Dar sunt convins că şi Băsescu, şi Blaga şi poate chiar şi momâia pe care Ghiţă Falcă a pus-o în fruntea Internelor ştiau. Şi au tolerat, poate chiar au încurajat, astfel de situaţii. Este suficient să vezi cum au muşamalizat Băsescu şi Blaga scandalul de poliţie politică de la UM 0962 (fosta UM 0215) - scandal pe care chiar ei l-au sesizat în campania electorală din 2009 - ca să-ţi dai seama că singurul lor interes era să aibă un control politic şi economic asupra structurilor Ministerului de Interne. Nu să facă ordine într-o instituţie coruptă, nu să transforme ministerul în ceea ce ar trebui să fie, adică un instrument de aplicare a legii. Numai că povestea le-a explodat în braţe, fiindcă poliţiştii şi-au dat seama că-şi pot face de cap fără să păţească nimic. Iar mult-prea-iubitorul-de-uniforme Băsescu a fost şocat când s-a trezit cu ei în faţa porţii, după ce el şi cu Blaga i-au cocoloşit.

Două scenarii, poate uşor apocaliptice, dar plauzibile, întrevăd după povestea de la Neamţ. Primul este că anarhia din poliţie va contamina şi serviciile secrete. Deocamdată, cei de acolo o duc bine: nu-i controlează nimeni (nici măcar Băsescu), iar o armată inutilă şi supradimensionată beneficiază de salarii decente şi slujbe sigure. Sunt convins că în toate structurile se repetă situaţia de la UM 0962 unde, potrivit unui raport citat de un parlamentar PDL, 40% din angajaţi erau rude. Dar când se va găsi un regim care va dori să asaneze serviciile vor izbucni scandalurile, probabil mult mai murdare decât ceea ce vedem acum în poliţie.

Al doilea scenariu este că băieţii puşi pe rele îşi vor da seama că poliţia este paralizată, iar infracţiunile majore - jaf cu mână armată, violuri şi asasinate la comandă - or să explodeze. Urmarea va fi că tot mai mulţi oameni decenţi îşi vor lua o armă de foc când vor vedea că poliţia nu-i poate apăra. Poate exagerez, dar întrevăd ziua în care cetăţenii acestei ţări s-ar putea întreba: folosim armele ca să ne apărăm de tâlhari sau de un stat inacceptabil de abuziv şi corupt? Sau poate sunt unul şi acelaşi lucru?

Ne puteți urmări și pe Google News