Domnu’ Vîntu, sunteţi un mare nesuferit! Nu, nu sunt unul dintre fraierii care au băgat banii la FNI. A, nu pentru că nu aş fi fraier, dar chiar n-am avut de unde!
Eu am luat salariul de la mata. Câteva luni, nu mai mult. Nu ştiu de ce fac ăştia mişto de plicurile pe care le trimiteaţi pe la prieteni dragi. În ziua de leafă, îmi dădeaţi şi mie banii tot în plic. Domnu’ Vîntu, da’ era atât de subţire... La o eclipsă parţială m-am uitat la soare prin el, şi de atunci am nevoie de ochelari. Dar nu de asta sunteţi nesuferit!
Când mă duceam să-mi ridic leafa, plicul meu era uşor de găsit, ştia şi fata de acolo: ăla gol. Mie nu mi se părea aşa de gol, da’ ea se uita la monştrii sub care stătea. Era unu’ Anu, atât de gras, încât ieşeau bancnotele afară prin toate colţurile. Altul, un Escu, avea scrise pe el atâtea zerouri, încât de două ori le-am pierdut şirul, iar a treia oară m-am lăsat păgubaş. Unii, nişte Ici, fraţi, că erau mai mulţi (altfel nu-mi explic), stăteau şi ei, bine mersi, îngesuiţi pe un birou vechi, cu colţurile roase. Atunci eraţi simpatic! Mă lăsaţi să visez: oare cum e să-ţi cumperi o casă cu salariul pe o lună. Normal că n-am să aflu vreodată, dar, din acel moment, joc săptămânal la loto.
Citiţi editorialul întreg aici.
Recomandările noastre
