Pandemia de COVID are un caracter ideologic și politic, despre care am tot scris. Dar mai există o însușire care merită pomenită: îndobitocirea de masă. Deși globală, pe malurile Dâmboviței ea capătă accente aiuritoare.

Școala a ajuns un loc de caznă. Un infern anisiac. Mască pe față, ca o palmă lipită peste gură, și pepsiglas. Trasee unice. „Ține dunga roșie! Nu te abate!”

Copiii stau răriți și pitiți. Speriați ca niște pui de găină când dă cloșca alarma de uliu. Dar cloșca e distanțată social. Nu îi poate acoperi. Învățați de mici cu frica. Dăscăliți de acasă să nu se joace, să stea departe, deoparte.

„Nu ai colegi, nu ai prieteni. Toți sunt infectați potențiali. Pericole ambulante. Da, mamă, și Gigel. Virusul pândește. Bau bau.”

Clase mici cu gâgâlici. Mascați. Nici nu știu să-și desfacă pachețelul cu mâncare. Sau să se șteargă bine la fund.

Învățătoarea stă dreaptă. Distanțată și distantă. Zâmbetul matern ascuns corespunzător sub trei straturi de material textil. Mâinile pe lângă corp. La vipușcă. Fără mângâieri. Efuziunea interzisă.

Până acum, toți am avut câte o ființă care „ne-a pus condeiul în mână”. S-a terminat. Generația sfârșită înainte de a-și lua zborul. Aripi tăiate scurt, regulamentar. Apter-School.

Fiecare va mâzgăli bețișoarele și bastonașele cum apucă. De mici, învățați să scrie și să vorbească din cușcă. Jurnaliștii de mâine. Silabisind sub mască.. O băluță se prelinge, morfolind: „Anfa arfe mferfe”.

Anisie nu are. Nici mere, nimic. A delegat toate responsabilitățile și competențele. Iresponsabilă și incompetentă.

Părinții trebuie să fie responsabili. Răspundere penală. Și școala. Și primăria. Și DSP-ul. Și Ministerul Sănătății.

Școala - spital. Programa - regim.

Se reduce numărul de ore. Se reduce numărul de materii. De pe bănci, vor ieși absolvenți reduși.

Religia redevine „dexteritate”, alături de Desen, Sport și Muzică. Primul pas spre ghena curiculară pentru Opiumul Popoarelor. Pas cu pas.

Patriarhul i-a trimis lui Anisie o scrisoare lungă, elegantă și documentată. Legenda spune că ministra încă buchisește la ea.

Tardiv. Puterea i-a simțit Prea-Fericitului slăbiciunea, atunci când s-a clătinat în fața berbecilor progresiști și a acceptat ca binecredincioșii temători de COVID să poată veni cu lingurița de acasă. Și când a acceptat Invierea cu bisericile goale și supermarketurile pline. Și cimitirele zăvorâte. Izolarea morților.

Punctul slab al Patriarhului este dependența de buget pentru finalizarea Catedralei. Puterea a înțeles și amenință cu închiderea robinetului de câte ori Biserica dă să deschidă gura.

Nici cultura nu mai există. Muzeele, muribunde de mult. Doar girafa de la Antipa mai servește ca punct de reper pentru vreun miting „negaționist”. Restul, abia mai suflă. Lăsate în rezervă să moară. Statul nu are bani să le branșeze la aparate de respirat. La ultimele rectificări de buget, grosul ventilatoarelor a fost repartizat la Servicii. An electoral.

Concursul Internațional George Enescu – online. De la Oedip la YouTube.

Moarte și teatrele. Actorii înfometați pândesc șușe în aer liber și reclame la măști pentru a supraviețui. Alții iau lecții de stand-up. Au auzit că se caută. Cine mai vrea să fie ca Vraca? Idolul vremurilor noastre e Bobonete.

Dar actorii nu protestează. Vremea când intelectualii venerabili ieșeau în stradă a trecut. Sulul de hârtie igienică inaugurat în decembrie 1989 s-a terminat subit. Acum, ei sunt la putere.

E vremea lui Giroscop. E vremea tâmpirii.