Şeful DNA, Crin Nicu Bologa, a anunțat astăzi, într-o conferință online de presă, că instituția pe care o conduce și SRI au colaborat în timpul pandemiei.
Procurorul-șef al Direcției Anticorupție, Crin Nicu Bologa, a precizat că informațiile primite de DNA de la SRI sunt în conformitate cu deciziile CCR.
„În toată existenţa DNA şi cred că nu numai în DNA, s-a căutat o colaborare onestă şi loială cu celelalte instituţii ale statului. Pot confirma că fără a încălca decizii ale CCR, fără a avea protocoale şi doar în baza prevederilor legale, am primit informaţii şi de la alte instituţii ale statului, cele implicate în culegerea şi strângerea de informaţii”, a spus Crin Nicu Bologa.
Șeful DNA a fost întrebat dacă în baza informațiilor furnizate de SRI, procurorii au deschis dosare penale.
„De multe ori, sigur că informaţiile furnizate – în general vorbesc acum – au ajutat la instrumentarea unor cauze penale pentru instituţiile de parchet. (…) Dacă procurorul de caz apreciază că informaţiile sunt suficiente pentru a întocmi un dosar penal, atunci face acest lucru. Întotdeauna, procurorul verifică dacă să meargă sau nu mai departe”, a punctat Bologa.