E OFICIAL! ANAF va face publice DATORIILE DE PESTE 100 DE LEI ale persoanelor fizice!
- Nadina Zisu
- 5 februarie 2016, 09:15
ANAF ca face public numele persoanelor fizice cu obligaţii fiscale de peste 100 de lei. Pe această listă vor apărea atât numele datornicilor, suma restantă şi localitatea domeniului fiscal.
Procedura va intra în vigoare odată ce ordinul ANAF va fi publicat în Monitorul Oficial, menit să pună în aplicare prevederile noului Cod de procedură fiscală, aflat în vigoare de la 1 Ianuarie, acest an. Curtea de Conturi susţine însă că activitatea de recuperare a Fiscului ar trebui să se concentreze pe mai marii contribuabili la stat, persoanele fizice însumând doar o parte de 3,5% din totalul arieratelor înregistrate la ANAF.
Surse ANAF declară că ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administraţie Fiscală presupune publicarea datoriilor persoanelor fizice cu averi însemnate, care au restanţe la bugetul statului. Primele astfel de date vor apărea în luna aprilie, vizând datoriile persoanelor fizice de până la sfârşitul lunii precedente.
"Probabil că listele sunt deja făcute şi urmează numai să fie publicate. Este pentru prima dată când fiscul decide ca datoriile persoanelor fizice să fie date publicităţii. Din ce se înţelege din proiectul de ordin, este vorba despre orice datorie restantă a persoanelor fizice la bugetul de stat, spre exemplu impozitul pe venit, contribuţii sociale sau de sănătate survenite pe baza veniturilor din profesii liberale, activităţi independente şi alte tipuri de activităţi. De asemenea şi datoriile PFA, din ce se înţelege, vor fi incluse", a declarat consultantul fiscal Adrian Benta.
Gelu Diaconu, şeful ANAF a semnat deja ordinul care a fost publicat miercuri în Monitorul Oficial şi a intrat în vigoare. Prevederile Codului Fiscal privind confidenţialitatea fiscală, nu sunt încălcate în urma acestui demers deşi, conform legii, datele secrete ale datornicilor reprezintă un seecret pe care oficialii Fiscului sunt obligaţi să îl ţină privat, acestea putând fi descoperite doar în anumite situţii specifice, dintre care amintim: "în alte cazuri prevăzute de lege". Prin urmare, noua lege prevăzând această obligaţie, confidenţialitatea fiscală nu se mai aplică, potrivit gandul.info