Starul îl va întruchipa într-o docudramă pe fostul primar al Cernăuţiului, Traian Popovici.

Părinţii săi au plecat din România înainte ca să-şi imagineze cineva măcar Holocaustul. Nenorocirea pe care au evitat-o astfel, fără să ştie, nu a lăsat însă indiferentă familia Hoffman. Dovadă că la 70 de ani de la deportarea în Transnistria a evreilor români din Bucovina şi Basarabia, Dustin Hoffman a acceptat să joace rolul lui Traian Popovici, primarul care şi-a riscat pielea pentru a salva 20.000 de evrei din Cernăuţi.

Filmul este produs de compania canadiană Veni Vici Entertainment Inc. şi va purta, cel mai probabil, titlul "20.000 de sfinţi", a cărei lansare, preconizată pentru 2012, va fi precedată de apariţia unei cărţi omonime. Traian Popovici, românul în a cărui piele va intra Dustin Hoffman, a fost declarat drept între popoare de Autoritatea Martirilor Holocaustului "Yad Vashem".

Mama Liliana Gold şi tatăl Harvey Hoffman

Deocamdată nu se ştie dacă filmul se va turna chiar la Cernăuţi, însă dacă ar fi aşa, Dustin Hoffman ar ajunge pentru prima oară în ţinuturile româneşti, de unde provin părinţii săi, după cum a afirmat public de câteva ori. "Am sentimente puternice de evreu. Sunt un evreu român“, a declarat el într-un interviu.

În alte surse biografice, apare menţionată şi o ascedenţă rusească. Cert este însă că prenumele mamei sale, Liliana, e de rezonanţă românească. Unde anume s-a născut aceasta în România este însă aproape imposibil de aflat, susţin membrii comunităţilor evreieşti. Şi în Moldova, unde trăiau pe atunci foarte mulţi evrei, şi la Bucureşti, atât numele de familie al mamei, Gold, cât şi numele de familie al tatălui, Hoffman erau foarte răspândite, susţin şefii comunităţilor evreieşti.

La Iaşi, de pildă, unde comunitatea mai numără astăzi doar câteva sute de suflete, nu mai există însă nici un Hoffman, aşa cum nu există nici baze de date cu evreii care locuiau acolo înainte de pogromul din 1941. Lipsa evidenţelor caracterizează toate comunităţile din ţară.

Părinţii lui Hoffman au emigrat din România în Statele Unite, mai precis în California, cu puţin înainte de a se naşte actorul, în 1937, cel de-al doilea lor copil. Tatăl său, Harvey Hoffman, a lucrat ca decorator de mobilă, iar mama, Liliana Gold, a fost pianistă de jazz. Pasiunea pentru muzică i-a fost transmisă şi lui Dustin, care, înainte de a fi descoperit ca actor şi de a lua două Oscaruri, a studiat şi el intens pianul, după cum arată Jeff Lenburg în biografia "Hollywood’s Antihero".

"Avocatul" evreilor

Sub aspectul ascensiunii, destinul lui Dustin Hoffman se aseamănă, în linii mari, cu cel al eroului pe care urmează să-l interpreteze în film.

Avocat de carieră, cu un doctorat în drept, traseul lui Traian Popovici a fost "deturnat" în 1941 de mareşalul Ion Antonescu, care l-a ales pentru a-l trimite la Cernăuţi ca primar, poziţie foarte importantă în aplicarea politicii de aşa-zisă românizare a oraşului. Doar că pus în situaţia să execute ghetoizarea evreilor şi deportarea lor în Transnistria, Traian Popovici s-a transformat într-un pledant înfocat al cauzei evreilor, reuşind să obţină în final, în toamna lui 1941, reţinerea în oraş a circa 20.000, pe baza unor autorizaţii. Restul au luat calea Transnistriei, unde cei mai mulţi şi-au găsit sfârşitul.

TRIMIŞI LA MOARTE. Rata de mortalitate a evreilor deportaţi a ajuns la 85% în unele localităţi din Transnistria, a afirmat Popovici SURSA: MUZEUL PENTRU MEMORIA HOLOCAUSTULUI, WASHINGTON

MAI EFICIENT DECÂT SCHINDLER

Traian Popovici a reuşit să-l înduplece pe Ion Antonescu

Născut într-o familie de preoţi bucovineni, din satul Udeşti, luptător în primul război mondial, Traian Popovici nu a înţeles nici el de ce a fost ales de mareşal pentru a fi în fruntea oraşului în care urmase studiile universitare, dar din care se retrăsese la Bucureşti odată cu ocupaţia rusească din1940 asupra Bucovinei de Nord şi a Basarabiei. Cel puţin aşa susţine în "Spovedania" sa din 1945.

Îngenuncherile prealabile

Trimiterea sa la Cernăuţi, oraşul cu cea mai numeroasă populaţie evreiască, după Bucureşti, s-a produs în 1941. "Momentul eroic mă aşează dintr-o dată (pe 1 august 1941 n.r.) în miezul vieţii publice a municipiului, în laboratorul de experienţe al ideologiei rasiale", a scris Popovici.

Prima confruntare a primarului cu noile autorităţi din Bucovina a vizat înfiinţarea unui ghetou pentru evrei într-unul din cartiere.

Opoziţia sa a fost împărtăşită de guvernatorul Bucovinei Alexandru Rioşanu, hotărând de comun acord ca, "pentru a adormi vigilenţa preşedinţiei şi a linişti impetuozitatea românizatorilor, cărora le puţea oraşul a jidan" au găsit soluţia "studierii ghetoului" de către o comisie ce urma să meargă în Germania şi Polonia pentru asta.

Moartea neaşteptată a guvernatorului şi numirea în fruntea provinciei a lui Corneliu Calotescu, apropiat al mareşalului şi al viceprim-ministrului Mihai Antonescu, a făcut ca ostilitatea faţă de evrei să explodeze.

Interzicerea exercitării profesiunii, interzicerea accesului evreilor la şcolile publice, interzicerea serviciilor religioase evreieşti, scoaterea forţată la muncă, neremunerată, plata dublată la pâine, limitarea circulaţiei pe străzi a evreilor la trei ore pe zi, eliminarea din sanatorii şi spitale sunt câteva din "îngenuncherile" amintite de Popovici în "Spovedanie". Pe 10 octombrie 1941, guvernatorul a anunţat că la Bucureşti se hotărâse deportarea evreilor din Cernăuţi.

"N-am cruţat nici un argument pentru a-i dovedi enormitatea", a relatat Popovici". Câteva zile mai târziu, eforturile de persuadare au dat rezultat. "Nu este oportun încă să arăt prin ce mijloace şi cu ajutorul cui am încercat să influenţez indirect voinţa mareşalului, pe care încă nu-l cunoşteam. Strădania mea a fost însă încununată de succes. Pe 15 octombrie, mareşalul Antonescu, în convorbirea telefonică cu guvernatorul a consimţit la o retuşare", a arătat Popovici cum a ajuns la cele 20.000 de suflete salvate, de 16 ori mai multe decât a salvat celebrul industriaş german Oskar Schindler. NEGOŢ CU SUFLETE

Care era preţul "la negru" al salvării şi cum s-a ajuns la lista celor "20.000 de sfinţi"

Luată în urma presiunilor lui Popovici, decizia mareşalului Antonescu de a excepta de la deportare 20.000 de evrei ce erau necesari pentru funcţionarea economiei a transformat Cernăuţiul într-un haos în toamna anului 1941.

Câteva trenuri apucaseră deja să plece în Transnistria, ceea ce a sporit disperarea celor rămaşi, care se agăţau cu toţii de obţinerea unei autorizaţii, semnate de guvernator. Pentru întocmirea listelor cu evreii "necesari" s-au consulatat chiar comunităţile evreieşti.

"Au încercat să-mi sărute mâinile şi picioarele"

Potrivit propunerii lui Popovici, trebuiau să rămână în oraş botezaţii, intelectualii, oamenii de artă, cei care au servit statul român, ofiţeri de armată şi război, specialiştii din industrie, medicii, inginerii, arhitecţii, cei din sistemul judiciar. Vestea dată de Popovici evreilor l-a transformat în eroul lor, cel ce întruchipa speranţa lor la viaţă.

"Rabini bătrâni, intelectuali de toate vâstele, fruntaşi din toate compartimentele vieţii sociale, negustori, muncitori, cu un cuvânt întreaga suflare, au izbucnit în plâns, au îngenuncheat binecuvântând pe Dumnezeul lor, pe Mareşal pentru graţiere, iar mie încercând să-mi sărute mâinile, picioarele şi pulpana hainelor... m-au podidit lacrimile şi am plâns şi eu", a relatat Popovici vizita sa în ghetou.

Hăituiţi sub două regimuri În 1941, în Cernăuţi locuiau circa 50.000 de evrei, ce constituiau etnia majoritară. Revenirea sub autoritate românească a fost chiar salutată de aceştia, dat fiind că în anul petrecut sub ocupaţie sovietică, din Bucovina de Nord au fost ridicaţi de NKVD şi deportaţi în Siberia 10.000 de evrei, în vagoane de marfă închise.

Nu aveau cum să bănuiască ce-i aşteaptă din partea autorităţilor româneşti, aliate cu germanii, respectiv deportarea a circa 30.000 dintre ei. Cei aproximativ 20.000 care au rămas au fost triaţi pe baza a 179 de liste, primind aşa-zisele "autorizaţii Calotescu" 5619 capi de familie, însumând 16.569 de persoane. Deportările s-au sistat pe 15 noiembrie şi alţi 3120 de evrei au primit astfel "autorizaţii Popovici", ce le-au permis să se întoarcă în casele lor.

Acuzaţiile de corupţie

În schimbul unor mari sume de bani, pe verso-ul autorizaţiei, persoane din anturajul lui Calotescu, treceau şi alte rude.

"Popovici făcea acelaşi lucru, dar fără nici o plată şi depăşindu-şi prerogativele, ştiind că în felul acesta creează o nouă categorie de exceptaţi, când adăuga cu mâna sa pe cealaltă parte a autorizaţiei numele unor membri ai familiei pentru a-i salva. Formula lui "Valabil şi pentru...", plus câteva explicaţii cu privire la gradul de rudenie, semnătura sa şi ştampila primăriei, au salvat câteva sute de persoane de la deportare", a apreciat istoricul Jean Ancel în lucrarea "Contribuţii la istoria României. Problema evreiască", apărută în 2001. "Numeroşi specialişti, care nu aveau nici un fel de "legături" au rămas în afara listelor", a arătat istoricul.

Acesta citează un raport al Siguranţei care arată că, în schimb, 496 de familii au rămas în oraş neîndeplinind criteriile, dar plătind mari sume de bani. "Preţul unei autorizaţii cerut de potentaţii români era de 200.000 de lei (salariul lunar al unui funcţionar era de aproximativ 4000 de lei), dar se putea cumpăra şi cu dolari sau diamante", a arătat istoricul. Nicio comisie de anchetă nu a putut însă demonstra corupţia.

SFÂRŞIT. Traian Popovici a murit la în 1946, în satul bucovinean Colacu din comuna Fundu Moldovei, unde este şi înmormântat

DEMIS

A plătit cu marginalizarea

Cea mai grea încercare a deportaţilor era despărţirea de familie, în cazurile în care unii nu obţineau autorizaţia: părinţii despărţiţi de copii şi soţii între ei. "Vaietele lor umpleau văzduhul şi mişcau şi inimile cele mai împietrite. Era despărţirea pentru totdeauna, plecarea unora la suferinţă şi moarte, rămânerea unora în sclavie şi durere", a notat Popovici.

Cei rămaşi s-au întors temporar în casele vandalizate sau chiar ocupate de restul populaţiei în perioada existenţei ghetoului. Cei selecţionaţi pentru deportare, au plecat din oraş cu trenuri de câte 50 de vagoane, fără geamuri, din care au coborât în apropiere de Nistru, la Atachi şi Mărculeşti, punctele de trecere prin care au fost duşi în Transnistria. Foarte mulţi au murit însă până acolo, înfometaţi, bolnavi, jefuiţi sau pur şi simplu împuşcaţi.

O fetiţă de 12 ani, aflată într-unul din transporturile spre Mărculeşti, citată de istoricul Jean Ancel, a descris în jurnalul său lagărul în care au fost ţinuţi după ce au trecut Nistrul. "Am fost goniţi în aşa-numitul colhoz din apropiere (grajd de cai fusese), în oraşul Iampol. Trei zile şi trei nopţi am stat închişi, căpătând un sfert de pâine şi o cană cu apă. E de nedescris în ce stare am ieşit şi-n ce hal am luat-o înainte. Între noi nu se mai găsea nici un bătrân şi nici un copil. Ei zăceau în şanţuri nestingheriţi de nimeni, iar noi îi invidiam".

Dintre evreii care au rămas în Cernăuţi, în iunie 1942 au mai fost deportaţi alţi 4.139, după cum arată istoricul Liviu Cărare, de la Institutul de Istorie din Cluj. Chiar înainte de aceasta, primarul Popovici a fost demis, îndepărtat din orice funcţie publică. Locul său a fost luat de Dimitrie Galeş, un antisemit recunoscut.

"Deportarea, cu întreg cortegiul ei de suferinţe pentru proscrişi, cu îngenuncherea sentimentelor de omenie, de echitate, cu abrutizarea întregului aparat de militari şi funcţionari, ne-a coborât în respectul popoarelor civilizate şi ne-a înfierat în istorie cu dangaua barbarismului.", TRAIAN POPOVICI, primar al Cernăuţiului 1941-1942