Opinii EVZ
După Brexit, UE a pus sub preş divergenţele ca să evite reformarea Comisiei şi a tratatelor | PULSUL PLANETEI
Şocul determinat de Brexit, respectiv de votul britanicilor pentru ieşirea din Uniunea Europeană a declanşat o criză reală la nivelul UE, dar şi la nivelul economiilor Marii Britanii, a statelor membre UE, şi chiar a lumii.
Însă impactul care trebuia măcar să zgâlţâie puternic şi să scoată din letargie eşafodajul european, încremenit în proiect, reticent la reforme şi schimbări şi ahtiat după continuitatea comodităţii eurocraţilor, nu a dat rezultatele scontate. Europa demonstrează că nu a învăţat nimic din singularitatea britanică.
Formulele de reacţie la votul britanic au fost relativ clare: unele cu pornire vindicativă, răzbunătoare, cu iz de aruncat Marea Britanie pe scări afară din UE. Într-adevăr, liderii instituţiilor europene nu ştiau cum să oblige practic statul britanic să ceară activarea artocolului 50 şi să treacă mai repede la negocieri pentru a părăsi UE a doua zi, dacă se poate. A doua tendinţă este cea a vinovatului de serviciu, menit să ia asupra sa toate preocupările şi nemulţumirile acumulate legate de funcţionalitatea UE. Marea Britanie, prin ieşirea din UE, era menită să exonereze Comisia şi eşafodajul instituţional european de toate tarele subliniate de state, cetăţeni, partide europene, pentru că, nu-i aşa, nefuncţionalitatea venea din încăpăţânarea britanicilor, nu din hiperbirocratizare, excesiva asumare de reguli şi normative pentru a-şi justifica existenţa eurocraţii, asumarea de decizie la nivelul „puterii nealeşilor” din funcţiile de la Comisie, respectiv cheltuirea excesivă de fonduri pentru imensul mecanism birocratic european debalansat ca reprezentare naţională şi excesiv în asumarea de responsabilităţi supranaţionale, pseudo-statale.
Mai mult, pe masa Consiliului s-au aflat, ca replică la excesul de federalism european existent şi contestat de Marea Britanie, un proiect de statalism european, apparent sub semnătura miniştrilor de Externe francez şi german, scopul fiind preluarea la nivel european a atributelor de securitate, apărare şi politică internă, inclusiv pe dimensiune de intelligence, realizarea politicii în Justiţie şi Afaceri Interne comună, cu precădere în zona azilului şi politicii de refugiaţi dar şi încheierea procesului de integrare a Politicii Economice şi Monetare comune, mergând până la atribuţii statale la nivelul Uniunii. În replică, Donald Tusk propusese o Europa flexibilă, a la carte, cu baza de valori şi principii comune, cu politicile asumate deja, dar cu viitoare politici de integrare care să permită statelor să opteze sau nu pentru o integrare mai departe pe terţe domenii. Deci propuneri de servicii echivalente cu de la a mânca la cantina comunală ce ţi se oferă, până la libertatea de a comanda la restaurant ce-ţi doreşti, după ce ai plătit abonamentul la Club.
Consiliul European s-a încheiat cu câteva elemente pozitive. Aş cita trei: O declaraţie pentru unitatea Europei, în 27 – nu întâmplător propusă de noi aici – o formula de menţinere a Marii Britanii cât mai aproape de UE, cât mai integrată, chiar dacă fără decizie în organismele comunitare – lipseşte posibilitatea inversării procesului şi anunţul uşilor deschise pentru revenirea Londrei alături de partenerii din Uniune, dar poate cele propuse de noi erau prea mult pentru unii parteneri europeni. Dar poate cel mai interesant este faptul că au fost anunţate continuarea politicilor europene neschimbate, iar comisarul pentru politică de vecinătate şi negocieri Johannes Hahn (nu extindere, că aşa a vrut Comisia Juncker, anunţând un mandate fără extinderea UE) a anunţat explicit, şi pentru prima oară de la numire, că politica de extindere a UE va continua. Un semnal coerent pentru statele Balcanilor de Vest şi Parteneriatului Estic, care ar trebui, poate, reîntărit.
Totuşi diferenţele, nemulţumirile şi divergenţele de abordare europene au fost ignorate, aşa cum a fost ignorată responsabilitatea actualei Comisii, actualului Preşedinte al CE Jean Claude Juncker, pentru Brexit, prin neimplicarea în evitarea sa, desi un asemenea eveniment afectează toată Uniunea, pe toţi cetăţenii europeni. Decontul şi reformele necesare la nivelul Uniunii Europene s-au auzit sporadic la nivelul liderilor de state şi de guverne, nu avem însă şi o rezoluţie finală a Consiliului European privind reformarea Comisiei sau un process de evaluare a problemelor acesteia. E necesară resetarea proiectului european, reenergizarea lui, reconstrucţia încrederii şi speranţei legat de perspectivele europene, iar debirocratizarea, democratizarea, reechilibrarea reprezentării, diminuarea aparatului european, dar mai ales remaniera sau chiar schimbarea Comisiei Juncker cu totul e necesară.
Recomandările noastre
