După 15 ani, dr. Alex Karev părăsește Anatomia lui Grey!
- Sandra Salagean
- 10 ianuarie 2020, 23:50
„Am sperat să îmi diversific cariera în privința rolurilor pe care le interpretez și... acum a sosit vremea!”, a declarat Justin Chambers, unul dintre cei mai îndrăgiți actori ai serialului fenomen Anatomia lui Grey, care se difuzează pe micile ecrane de 15 ani.
Dr. Alex Karev a fost de la început, din primul episod difuzat în urmă cu 15 ani. Acum, acesta își ia rămas bun de la culoarele spitalului „Grey Sloan Memorial”, anunțându-și ieșirea din scenă în cel de-al 16-lea sezon. Primul sezon difuzat de ABC a fost în 2005, iar de atunci, generații de medici, dar și amatori de genul acesta de serial, au urmărit cu sufletul la gură fiecare mișcare a eroilor în halate albe.
„Nu există niciodată un moment bun de a-ți lua rămas bun de la un serial și un rol care a definit foarte multe aspecte din viața mea în ultimii 15 ani”, a spus Chambers. „Dar de ceva vreme tot sper să-mi diversific actoria, să fac alte alegeri în carieră. Și, acum că împlinesc 50 de ani, mă simt binecuvântat să o am pe incredibila mea soție și cei cinci copii minunați ai noștri, și știu că acum e timpul să fac această schimbare!”, a mai spus „Dr. Alex Karev”.