Dubă plină cu migranți la granița României. Au fost la un pas de moarte

Dubă plină cu migranți la granița României. Au fost la un pas de moarte

20 de imigranți din Iran, Afganistan, Irak, Somalia și India, au încercat să treacă ilegal granița României, ascunși într-o dubă, pentru a ajunge în Occident

 Descoperire incredibilă a polițiștilor de frontieră din Arad. În urma verificării unei dube marca Renault Master, înmatriculată în România, condusă de un cetățean român, polițiștii de frontieră de la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac I – Nagylak, au descoperit  nu mai puțin de 20 de imigranți străini care erau ascunși în 4 lăzi de placaj cu capac, scrie ziarulromanesc.at.
Aceștia veneau din  Iran, Afganistan, Irak, Somalia și India, și au încercat să iasă ilegal din România, dorind să ajungă în Austria iar apoi în Occident. Din cei 20 de imigranți, nu mai puțin de 5 erau minori, fiind în pericol să se sufoce în timpul călătoriei. Polițiștii de frontieră au făcut descoperirea în seara zilei de 25 octombrie, după ce la punctul vamal s-a prezentat pentru control un cetățean român care transporta, potrivit actelor prezentate, paleți din România, cu destinaţia Austria.
În urma verificărilor, polițiștii au descoperit ascunși 12 bărbaţi, 3 femei, cu vârste între 18 și 39 de ani,  și 5 copii, cu vârstă  între 15 și 17 ani., care doreau să ajungă în țări din vestul Europei. Șoferul dubei este anchetat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de migranți şi  tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat față de cetăţenii străini.
Cazul este asemănător cu tragedia din 2015, când 71 de persoane  au murit sufocate în interiorul unui camion frigorific, o instanță din Szeged condamnându-i pe cei patru organizatori  la închisoare pe viață.Decesul celor 71 de imigranți, din care 59 de bărbaţi, opt femei şi patru copii , provenind din Siria, Irak şi Afganistan a îngrozit  Europa.