Fostul director al FMI, implicat şi anul trecut într-un scandal sexual, după ce o cameristă de la un hotel din Manhattan, New York, l-a acuzat de viol, în toamna anului trecut, numele său a apărut, încă odată, într-un dosar penal. De această dată, a fost vorba despre complicitate la proxenetism.

Despre dosarul "Carlton" se scrie din toamna anului trecut, când DSK nu aniversa nici măcar jumătate de an de la eliberarea din arestul la domiciliu, în care s-a aflat pe durata procesului în care era acuzat de viol.
Din toamnă, zeci de persoane au fost audiate, iar citaţia care l-a adus pe DSK la audieri s-a emis abia zilele trecute.
Sâmbătă, au apărut primele zvonuri în presa franceză care anunţau că DSK va fi arestat preventiv. Marţi, în oraşul francez Lille, după o zi întregă de audieri, Dominique Strauss-Khan a fost, într-adevăr, arestat preventiv. Chiar dacă avocaţii au depus o cerere de eliberare, procurorii au decis, aseară, prelungirea mandatului de arestare. În majoritatea acuzațiilor de proxenetism, durata arestului preventiv este de 48 de ore. Pentru DSK, aceasta a fost de aproximativ 24 de ore.
CITIŢI ŞI:

  • Strauss-Kahn, sclavul sexului
  • Sarkozy nu crește în sondaje, DSK este arestat. O simplă coincidență?