Manevre PERICULOASE ale unui avion de VĂNĂTOARE chinez, în preajma unui aparat AMERICAN, anunță Pentagonul

Manevre PERICULOASE ale unui avion de VĂNĂTOARE chinez, în preajma unui aparat AMERICAN, anunță Pentagonul

Un avion de vânătoare al armatei chineze, ce avea armament la bord, s-a apropiat periculos de mult de un avion militar american în spațiul aerian internațional din Marea Chinei de Est și a efectuat manevre riscante în jurul acestuia, a anunțat vineri purtătorul de cuvânt al Pentagonului, contraamiralul John Kirby, citat de agențiile AFP și Reuters.

Incidentul s-a petrecut marți la circa 200 de kilometri est de insula chineză Hainan. Conform oficialului american, avionul chinez s-a apropiat la circa zece metri de un avion de recunoaștere de tipul P-8 Poseidon al Marinei Statelor Unite și a executat manevre acrobatice în jurul acestuia din urmă. Ulterior, adaugă John Kirby, avionul chinez a efectuat o altă manevră perpendicular cu aparatul Poseidon, astfel încât echipajul american să observe că aparatul chinez este echipat cu armament.

Purtătorul de cuvânt a precizat că avionul american efectua o misiune de rutină și Washingtonul a înaintat Beijingului un protest oficial pentru această acțiune 'hazardată și neprofesionistă' a pilotului armatei chineze, ce 'subminează eforturile în direcția dezvoltării relațiilor dintre cele două armate'. El a menționat de asemenea că nu a existat niciun schimb de mesaje radio între piloții celor două aparate.

În luna aprilie 2001, în aceeași zonă s-a produs o coliziune între un avion EP-3 al Marinei americane și un avion de vânătoare chinez. Pilotul chinez a murit, iar aparatul american a fost nevoit să aterizeze de urgență pe insula Hainan, echipajul acestuia fiind reținut și interogat de autoritățile chineze. Din acest incidentul a rezultat atunci o criză diplomatică între Washington și Beijing.