IMPORTANT! Veniturile din drepturi de autor se REŢIN la SURSĂ

IMPORTANT! Veniturile din drepturi de autor se REŢIN la SURSĂ

Pentru veniturile câştigate din drepturile de autor, Ministerul Finanțelor Publice va reintroduce un mecanism de reținere a contribuțiilor la pensii (CAS) și sănătate (CASS), la SURSĂ. Totodată, vor exista categorii de persoane ce vor fi exceptate de plata CASS pentru veniturile din drepturi de autor, cazul pensionarilor.

Pentru veniturile din valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală, categorie distinctă de activitățile independente, Ministerul de Finanțe va introduce un mecanism diferit.

Mai precis, pentru CAS și CASS va fi folosit mecanismul de reținere la sursă, sistem ce se va aplica pentru contribuțiile aferente veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală, acolo unde se încadrează și drepturile de autor și drepturile conexe dreptului de autor, brevetele de invenție, desenele și modelele sau mărcile și indicațiile geografice, informează avocatnet.ro.

Impozitul se va calcula prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului net și se va reține la sursă, de către plătitorii veniturilor la momentul plății acestora, impozitul fiind final.

De asemenea, contribuabilii vor putea opta pentru determinarea venitului net în sistem real, prin depunerea Declarației unice la organul fiscal competent până la data de 15 martie, inclusiv, a anului următor expirării perioadei de doi ani, începând cu anul 2019.

Ne puteți urmări și pe Google News