Un tribunal special din India a dat astăzi verdictul în cazul unui tânăr pachistanez acuzat că a luat parte la atentatele criminale din Bombay din noiembrie 2008, soldate cu 166 de morţi şi peste 300 de răniţi.
Mohamad Amir Kasab, în vârstă de 22 de ani, a fost găsit vinovat de crime şi fapte de război îndreptate contra Indiei.
„Sunteţi declarat vinovat de acte de război îndreptate împotriva Indiei, de uciderea persoanelor la CST(gara centrală), de uciderea funcţionarilor guvernamentali şi de a fi ajutat de nouă alţi terorişti”, a declarat judecătorul M.L.Tahalizani, citat de AFP.
Mohammed Kasab şi-a aşteptat sentinţa îmbrăcat într-o cămaşă albă lungă specifică portului tradiţional din ţara sa natală Punjab, Pakistan, şi a reacţionat cu indiferenţă la auzul verdictului care îi va aduce pedeapsa cu moartea. Kasab îşi recunoscuse faptele şi răspunsese vinovat la cea mai mare parte a celor 86 capete de acuzare.
Procesul în care a fost judecat începuse în luna aprilie 2009 şi s-a încheiat în luna martie, cu certitudinea, conform acuzatorilor, participării sale la evenimentele sângeroase din Bombay.
Alţi doi indieni acuzaţi de a fi oferit sprijin logistic comando-ului criminal, furnizându-le planul oraşului Bombay au fost declaraţi nevinovaţi.
11 septembrie al Indiei
În noaptea de 26 spre 27 noiembrie 2008, un comando format din zece oameni bine înarmaţi au semănat moartea în hotelurile de lux, resturante turistice, gări şi un centru iudeu al oraşului Bombay. Bilanţul victimelor a făcut opinia publică să definească atentatele „11 septembrie al Indiei.”
Kasab a pledat iniţial nevinovat, dar în luna iulie a anului următor, el a provocat rumoare când a recunoscut că s-a numărat printre membrii comando-ului care a deschis focul cu automate AK-47 şi a lansat grenade în gara din Bombay, ucigând 52 de persoane.
Mai târziu, el a revenit asupra propriilor declaraţii, afirmând că este victima unui scenariu pus la cale de poliţie după sosirea lui în Bombay unde viza o carieră în industria filmului.
El a fost singurul pachistanez, care a supravieţuit ambuscadei organizate de poliţie în urma căreia au fost ucişi nouă membrii ai comando-ului. Ei se aflau la bordul unei maşini furate oprite de un baraj de poliţie şi au fost împuşcaţi de forţele de ordine. Kasab era singurul supravieţuitor.
India impune o pedeapsă exemplară
În stabilirea vinovăţiei lui au fost aduse „probe incotestabile”, constând în amprentele digitale, urmele de ADN, fotografiile şi imaginile oferite de camerele de securitate în care se vede cum Kasab a făcut parte dintre cei care au provocat carnagiul din gara centrală a oraşului.
Soarta lui Kasab urmează să se clarifice mâine.
India impută atentatele grupării extremiste Lashkar-e-tad ba şi denunţă implicarea altor servicii miltare pakistaneze.
Ministrul de Interne indian, Chidambaram, a estimat că verdictul va reprezenta un mesaj pentru Islamabad.