„Acum mă uit la copii şi aş vrea să iasă în faţa blocului şi să se joace cum ne jucam noi. Cu cheia la gât, cu creta, cu mingea, cu crosa! Noi jucam şi vara hochei. Pe iarbă, cu mingea de tenis. Iar de prin septembrie începea zăpada, eram aşa fericiţi! Ne făceam terenul nostru, făceam patinoar, pfoai! În plus, trăiam într-un veşnic şantier, în jurul blocurilor noastre creşteau alte şantiere. Ori pentru noi era mană cerească. Bine, ne-am urcat şi în macara, dar părinţii noştri nu ştiau.

A fost Raiul pe Pământ. Mă uit acum la copii şi la gadget-urile pe care le au. Nu zic, Doamne fereşte, dacă aşa a evoluat societatea, ne raportăm la ea. Nu înseamnă că e vina copiilor. Depinde de noi, adulţii, să ştim să direcţionăm nişte lucruri. Îmi amintesc şi acum, pe la opt fără zece, se striga din bloc: „Începe «Mihaela»!“. Dar eu fugeam degeaba, pentru că televizorul nostru era mereu stricat. Atunci, mă duceam cu câte un copil, că poate intram cu el în casă. „E, ai venit şi tu, Pavele? Haide, acum!“ (râde). Erau alea zece minute de „Mihaela“.

La mine acasă televizorul cu lămpi era mereu stricat. Dar asta a fost bine într-un fel, pentru că am citit enorm. Jules Verne, Alexandre Dumas. Ăla era universul meu. Pentru că eram mulţi în casă, şase oameni în două camere, citeam în baie. Acolo nu deranjam pe nimeni, pe frate-miu sau pe sor-mea. Mă puneam în cadă, îmi făceam un fel de pat şi uneori acolo adormeam”, a declarat Bartoș.

Bartoș a vorbit și despre începuturie sale în cariera de actor. „Mă raportez la mama, că tata a decedat când aveam 16 ani. Tata oricum mă susţinea mult în ce făceam, avea încredere mare în mine, iar mama mergea pe principiul: dacă diriginta spune că trebuie să dai undeva, atunci aşa să fie. Dacă spuneai pe vremea aia că dai la actorie, toată lumea se uita ciudat la tine. Primeam numai descurajări. Mi-am zis mie: „Nu mai zic că dau la actorie, ci că dau la Drept“. Şi atunci nu m-a mai întrebat nimeni.

„Ştie istorie, ştie gramatică, foarte bine!“ Perfect! Singura care ştia că nu dau la Drept era diriginta, doamna Maria Grecu. Îmi dădea cărţi să citesc, mă susţinea. Atunci am citit Stanislavski (n.r. – Konstantin Stanislavski a fost un regizor şi teoretician rus al teatrului), nu am înţeles nimic! „Mamă, dacă îmi trebuie ăsta la actorie înseamnă că eu nu o să fiu actor niciodată“, mi-am zis.

Am recitit cartea la 30 de ani şi am înţeles multe din ea. După ce am luat, îmi era groază să vin acasă, nu ştiam cum să-i spun mamei. „Mamă, trebuie să-ţi spun ceva.“ „Aoleu, nu ai luat?“ „Ba am luat.“ „Vai…!“ Pe vremea aia, dacă nu intrai la facultate, fie deveneai golan, vezi Doamne, fie te păştea armata. „Dar trebuie să îţi spun ceva. Nu e Drept.“ 

„Cum nu e drept?“ „E teatru. Am intrat la teatru.“ Pauză de vreo 20 de secunde în care nu a zis nimic, apoi: „Ei, e tot facultate!“”, a spus actorul, conform Adevărul.ro.