Alexandru Grumaz. Sursa: Arhiva EVZ
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește-ne pe Google News
Din cuprinsul articolului
Privirile sunt ațintite spre Comisia Europeană, cu întrebarea dacă mai deține controlul asupra deciziilor privind Rusia. Al 19-lea pachet de sancțiuni de la începutul agresiunii Moscovei împotriva Ucrainei nu mai este, cel puțin pentru moment, pe masa discuțiilor, a declarat un diplomat european.
Comisia Europeană și dosarul Rusia
Dosarul a dispărut de pe agenda COREPER (Comitetul Reprezentanților Permanenți), în timp ce președintele SUA, Donald Trump, și executivul european intensifică presiunile asupra Slovaciei și Ungariei pentru a-și diminua dependența de petrolul rusesc. COREPER intervine de regulă atunci când grupurile de lucru ale Consiliului ajung într-un blocaj sau, dimpotrivă, reușesc să finalizeze un acord.
Capitalelor europene li s-a transmis luni, 15 septembrie, târziu, că nu există deocamdată un termen pentru prezentarea sancțiunilor. În Parlamentul European, situația rămâne complicată, iar purtătorul de cuvânt al Comisiei a refuzat orice comentariu.
În condițiile actuale două grupuri politice, Patrioții pentru Europa și Stânga, au depus moțiuni separate de neîncredere împotriva președintelui Comisiei Europene pe 10 septembrie, la miezul nopții, notează Politico. Aceste moțiuni au fost depuse la câteva ore după ce Ursula von der Leyen a susținut discursul său despre starea Uniunii în fața Parlamentului de la Strasbourg și la doar două luni de la ultimul vot de încredere, pe care l-a câștigat.
Regulamentul prevede necesitatea a cel puțin 72 de semnături de la eurodeputați pentru ca o moțiune de cenzură să fie înregistrată. Ambele grupuri au strâns acest prag.
Moțiunile de cenzură vizează Comisia Europeană în ansamblu, nu doar președinta. Dacă una va fi adoptată, Comisia trebuie să își dea demisia colectivă. Adoptarea moțiunii cere o majoritate strictă: două treimi din voturile exprimate și majoritatea absolută a membrilor Parlamentului European (în context, cei prezenți/votanți) — ceea ce este considerat foarte dificil, având în vedere structura politică actuală și alianțele din PE.
Probabilitatea ca moțiunea să treacă: extrem de redusă (<5%). Motiv: cele două moțiuni vin din direcții opuse (extrema dreaptă și stânga radicală), fără șanse de coagulare. Mai degrabă, acestea vor servi ca: semnal politic de nemulțumire, presiune asupra Ursulei să fie mai atentă la transparență și la temele sociale, oportunitate pentru opoziție să câștige vizibilitate publică.
Patrioții, grup format din partidul francez al lui Marine Le Pen și Fidesz-ul lui Viktor Orban din Ungaria, o acuză pe von der Leyen de lipsă de transparență și critică acordurile comerciale Mercosur, cu America de Sud, și cel cu SUA. Stânga critică și ea politica comercială a Comisiei, dar se concentrează mai mult pe ceea ce consideră inacțiune a executivului UE în legătură cu războiul din Gaza. O vor parlamentarii din Parlamentul European pe Ursula ieșită din președinția Comisiei Europene? Sincer nu știm.
Este dependența de gazul rusesc la final?
Între timp, diplomații UE din domeniul energiei s-au întâlnit pe 16 septembrie pentru a discuta cele mai recente modificări la interdicția propusă de Bruxelles asupra gazelor rusești, în timp ce se grăbesc să finalizeze un acord. Comisia a dezvăluit o propunere îndrăzneață în iulie, care vizează eliminarea completă a dependenței UE de energia rusească până în 2027.
Bine, bine dar cu sancțiunile ce facem? Ursula a indicat că executivul UE va prezenta în curând propunerile sale pentru un al 19-lea pachet de sancțiuni ale UE împotriva Rusiei. Acesta va include măsuri care vizează criptomonedelor, băncile şi energia, a menționat ea.
Cel de-al 19-lea pachet de sancțiuni al UE împotriva Rusiei vizează și alte masuri precum penalizarea a aproximativ șase bănci şi companii energetice rusești, a sistemele de plată şi de carduri de credit din Rusia, a platformele de tranzacționare a criptomonedelor şi restricții suplimentare asupra comerțului cu petrol al Rusiei, potrivit Bloomberg.
Deocamdată totul este pus pe ”hold/pauză”. În weekend, Trump a intervenit, ”ordonând” aliaților NATO să înceteze importul de petrol din Rusia, după ce trimisul său pentru energie, Chris Wright, a cerut UE să accelereze data eliminării treptate a preluării acestuia de la ruși. Într-o postare pe rețelele de socializare, din weekendul precedent, președintele SUA a declarat că va fi gata de acțiune atunci când toate națiunile NATO vor înceta să cumpere petrol din Rusia.
Trump a cerut europenilor să impună taxe Chinei
El a mai spus că țările care aparțin alianței militare occidentale ar trebui să impună Chinei tarife vamale între 50% și 100% până la sfârșitul războiului. Cererea vine în contextul în care blocul s-a angajat să cumpere petrol și gaze americane în valoare de 750 de miliarde de dolari până la sfârșitul mandatului său.
Înainte de războiul din 2021, blocul importa 45% din gazele sale naturale și 27% din țițeiul său din Rusia. Anul trecut, această pondere a scăzut la 19% pentru gaze și 3% pentru petrol. În 2024, UE a plătit 21,9 miliarde de euro pentru combustibili fosili rusești, reprezentând aproximativ 10% din veniturile totale din exporturile Rusiei la nivel mondial.
Insistența Ungariei și Slovaciei că au nevoie de petrol rusesc îngreunează progresele ulterioare. Cele două țări au primit o scutire temporară care le-a permis să continue să aducă combustibil prin conducta Drujba care traversează Ucraina. Deși excepția a avut scopul de a oferi Budapestei și Bratislavei timp să găsească furnizori alternativi, cele două țări și-au crescut în schimb achizițiile din Rusia - profitând de petrolul la preț redus.
Acest lucru a lăsat ambele țări dependente de importurile din Rusia. „Ungaria și-a crescut dependența de țițeiul rusesc de la 61% înainte de invazie la 86% în 2024, iar Slovacia a rămas aproape 100% dependentă de aprovizionarea de la Moscova”, potrivit unui raport al Centrului pentru Cercetare a Energiei și Aerului Curat.
Care sunt scenariile lui Trump?
Cererile lui Trump oferă un avantaj suplimentar pentru a împinge Ungaria și Slovacia să reducă dependența de Moscova. Dar chiar dacă unele țări consideră presiunea suplimentară ca fiind benefică pentru concentrarea atenției asupra propunerii actuale, este puțin probabil ca blocul să își modifice data eliminării treptate mai devreme de 2027.
Unii diplomați de la Bruxelles, care rămân anonimi, au altă opinie: dacă Trump vrea ca țările UE să nu mai cumpere petrol rusesc, tot ce trebuie să facă este să ridice telefonul și să-i sune pe Robert Fico și pe Viktor Orban. Trump nu l-a sunat pe Orban în schimb a acordat Visa Waiver Ungariei.
Noi aici la Marea Neagră mai avem de așteptat. Am spus-o și o mai spun diplomația este complicată. Experiența internațională ne arată un adevăr simplu, pe care și noi, românii, ar trebui să-l înțelegem: diplomația trasează cadrul operațional cu mult înainte ca armele să decidă pe câmpul de luptă.
În realitate, războaiele se câștigă sau se pierd, mai întâi, în sălile de negociere și în siscuțiile strategice din culise. ”Aceștia sunt prietenii lui”, au spus diplomați, „ar putea să-i sune pur și simplu”. Așa este au dreptate.
Orban a fost unul dintre singurii lideri europeni care l-au susținut deschis pe Trump încă din campania pentru alegerile din 2016. Aceasta l-a ajutat pe Orban să fie perceput de administrația Trump ca un partener de încredere.
Întâlnirile personale și declarațiile reciproce de respect sau admirație au consolidat prietenia. De exemplu, vizite la Mar-a-Lago, discursuri în care Orban îl laudă pe Trump, iar Trump îi apreciază politicile dure în chestiuni precum migrația sau suveranitatea națională.
Presa occidentală i-a descris uneori ca pe un „duo de showmen politici”: Trump cu Twitter-ul și mitingurile sale electrizante, Orban cu „iliberalismul” său promovat ca brand personal. Cert este că sunt prieteni. Pun o întrebare este cineva din România prieten cu Donald Trump sau cu Marc Rubio?
Comisia Europeană și cererile lui Trump
Nu. Asta este. Ne chinuim și ne vom chinui atât timp cât nu-l vom aborda pe Trump sau cercul său interior. În plus, ultimatumul lui Trump impune o schimbare uriașă de politică din partea Turciei, care importă 57% din petrolul său din Rusia schimbarea care nu se va întâmpla.
Provocarea lui Trump ne spune două lucruri: nu vrea o confruntare directă cu Putin iar în al doilea rând pare o stratagemă pentru a determina țările UE să cumpere mai mult petrol și gaze din SUA într-un moment în care un nou val de GNL urmează să inunde piețele globale începând de anul viitor.
Pentru Comisia Europeană, cerințele lui Trump oferă un avantaj suplimentar pentru a împinge Ungaria și Slovacia să își reducă dependența de Moscova.
Turcia, un aliat critic al NATO, cu o locație strategică unică care controlează accesul la Marea Neagră, a refuzat să semneze restricțiile occidentale privind comerțul cu Rusia.
În schimb, țara a profitat de reexportul a miliarde de euro de petrol rusesc către Europa și în alte părți. Cât privește Turcia cel mai probabil ar fi nevoie de o presiune considerabilă din partea lui Trump pentru a-l determina pe președintele turc Recep Tayyip Erdogan să schimbe cursul. Țara se află în mijlocul unei crize a costului vieții, prețurile ridicate la energie alimentând nemulțumirea și amenințându-i menținerea puterii.
Și totuși presiunea lui Trump pentru ca Europa să preia gazul lichefiat din SUA este o chestiune complicată pentru Europa. Pentru a-și îndeplini angajamentul de a cumpăra gaze de 750 miliarde, de dolari blocul ar trebui, în esență, să-și tripleze importurile americane în următorii trei ani - și să evite alți furnizori precum Norvegia, care furnizează gaze mai ieftine direct printr-o conductă.
Trump cere sancțiuni Europei împotriva Chinei
Asta pur și simplu nu se va întâmpla. Din punct de vedere politic și economic, impunerea de tarife vamale Beijingului ar fi o lovitură fatală pentru UE. În ultimele decenii, economia UE a devenit din ce în ce mai strâns legată de cea a Chinei, consumatorii obișnuindu-se cu importurile ieftine. Și, deși blocul comunitar s-a angajat să își reducă dependența de China, sectoare cruciale ale economiei - de la producătorii auto germani la vânzătorii francezi de vinuri și cei italieni - se bazează pe această țară pentru o mare parte din producția și vânzările lor.
China este al treilea partener comercial al UE pentru bunuri și servicii - după SUA și Regatul Unit - și al doilea cel mai mare partener doar pentru bunuri, după SUA.
Poate UE aplica sancțiuni Chinei?
Da, teoretic UE poate să sancționeze China în modurile cerute de Trump sau similare (tarife, restricții, sancțiuni asupra entităților implicate etc.), dacă se reunește suficientă voință politică, dacă se găsesc justificări legale solide, și dacă statele membre acceptă riscurile.
Dar, practic, e foarte puțin probabil să adopte imediat tarife de 100 % pe scară largă, pentru că impactul economic și politic ar fi mare, și pentru că multe state membre s-ar opune. Un summit tensionat a avut loc la Beijing în iulie 2025. Von der Leyen a spus că relațiile UE-China sunt la un „inflection point” („punct de cotitură”) – adică se pot schimba fundamental dacă nu se rezolvă anumite probleme. Problemele ridicate includ: dezechilibre comerciale, accesul dificil al firmelor europene pe piața chineză, exporturile chineze subvenționate și supraproducția, precum și sprijinul Chinei pentru Rusia.
Povești geopolitice despre relația China-Uniunea Europeană
Hai să privim relația Xi Jinping – Ursula von der Leyen ca pe o ”scenă de teatru geopolitic” ca să înțelegem ce se întâmplă: Xi Jinping intră pe scenă ca un Împărat calm, cu o voce joasă și grea, care cere „alegeri strategice corecte” și respect pentru ordinea pe care o vede el drept firească.
În spatele lui, se ridică siluetele gigantice ale exporturilor chinezești, șantierele de infrastructură și umbra prieteniei cu Rusia. Ursula von der Leyen pășește cu pași fermi, ca o arhitectă europeană, purtând în mâini planuri de echilibru: comerț corect, reguli clare, „level playing field” (este o „suprafață de joc egală” – adică toți actorii, state, firme, competitori trebuie să aibă aceleași reguli și condiții de competiție, fără avantaje sau dezavantaje artificiale).
Vorbește de cooperare, dar și de „punct de cotitură” – ca un ceasornicar care avertizează că mecanismul se poate strica dacă rotițele nu se aliniază. Între ei se află o masă lungă de negocieri, acoperită cu documente, hărți și cifre. Uneori se întind după aceeași foaie – climat, investiții, dialog –, alteori trag de hârtii diferite: una scrie „deficit comercial UE”, alta „sprijin pentru Rusia”.
Atmosfera este un amestec de cooperare și suspiciune: un dans lent, în care fiecare pas se calculează cu atenție. Xi privește spre viitorul multipolar, Ursula spre echilibrul intern al celor 27 de state membre. Dacă ar fi o imagine simbolică: Xi ar fi un dragon care oferă mătase și foc în același timp iar Von der Leyen ar fi o arhitectă a podurilor, dar cu o riglă în mână, măsurând fiecare piatră ca să nu cedeze sub greutate.
Relația Europa–China e un pod peste foc: fragil, dar necesar
Am ajuns la parabole. Hai sa v-o descriu pe a mea: ”Dragonul și Podul”. Un dragon puternic, stăpân peste mări și câmpii, își întindea aripile spre negustori, aducându-le bogății dar în gheare purta și foc, iar lumea se temea de el. Pe celălalt țărm, o arhitectă ridica un pod pentru 27 de sate.
Fără dragon nu putea duce negoțul mai departe, dar nici nu voia ca focul să-i topească pietrele. De aceea, dragonul și arhitecta s-au așezat la masa vorbelor. El cerea respect, ea cerea echilibru, și podul lor rămâne și astăzi în construcție: nici terminat, nici prăbușit. Morala: Între dragon și pod, diplomația e singura piatră de mijloc.
Europa între China și SUA
Politicile comerciale agresive ale administrației Trump și scepticismul față de alianțele tradiționale de securitate au pus o presiune considerabilă asupra relațiilor dintre Statele Unite și Uniunea Europeană (UE). Între timp, competiția strategică dintre SUA și China rămâne ascuțită. Întrebarea pe care mi-o pun este: Ce ar trebui Statele Unite să își dorească sau să aștepte de la Europa în ceea ce privește concurența cu China?
În mod realist, se pare că Statele Unite ar trebui să aștepte foarte puțin de la Europa în ceea ce privește China, având în vedere tensiunile din relația transatlantică. Mai mult, administrația Trump a făcut pași mari înapoi în multe dintre problemele cheie în care alinierea se adâncise, reducând unele controale la exportul de înaltă tehnologie, subestimând drepturile omului și retrăgându-se din apropierea de Taiwan.
Aceste două dinamici par să diminueze spațiul pentru aliniere în ceea ce privește politica față de China. Acestea fiind spuse, am fost surprins de faptul că mulți lideri europeni au continuat să spună lucrurile corecte despre provocarea din partea Chinei - cum ar fi declarația președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, la G7 despre riscurile create de dominația Chinei asupra pământurilor rare.
Europa, puțin probabil să revină la politica mai acomodantă față de China
Spre exemplu vorbim de magneții din pământuri rare (magneții din pământuri rare sunt esențiali pentru tehnologia modernă – de la turbine eoliene și mașini electrice, la smartphone-uri, sateliți și rachete). Supremația Chinei nu e doar o chestiune de resurse naturale, ci și de know-how industrial și control politic asupra întregului lanț: de la mină, la magnet.
De aceea, fiecare dispută comercială sau geopolitică cu Beijing-ul aduce în prim-plan acest atu. Deși mulți factori de decizie și observatori americani au fost frustrați de inhibițiile Europei de a se alinia mai strâns cu China, în acest moment, Europa pare puțin probabil să revină la politica sa mai acomodantă față de China.
Beijingul - în principal prin propriile acțiuni, în special prin sprijinul său pentru războiul Rusiei împotriva Ucrainei - a făcut pur și simplu prea mult pentru a înăspri opiniile în întreaga Europă. Acest lucru sugerează că mai este ceva loc pentru o aliniere între Statele Unite și Europa în problemele legate de China, ori de câte ori Washingtonul va reveni la o abordare mai serioasă a concurenței cu China.
Ce vrea China de la Europa?
De ce adoptă China o linie atât de fermă și inflexibilă față de Europa în aceste zile, în special în lumina rupturilor transatlantice vizibile? Cred că Beijingul vede puține avantaje în urma unei ofensive de farmec cu Europa și consideră că tensiunile transatlantice îi dau avantajul față de Europa, care este acum blocată între niște State Unite ostile și o Chină recalcitrantă.
Cred că scopul final al Beijingului este de a demonstra acestor țări europene că trebuie să se adapteze la China - în special în ceea ce privește comerțul, în cazul UE - pe măsură ce Statele Unite devin un partener mai puțin de încredere. Această politică pare a fi deliberată, mai degrabă decât accidentală, și este similară cu abordarea pe care Beijingul o adoptă cu aliații și partenerii SUA din Indo-Pacific.
Această abordare nu este lipsită de riscuri - Beijingul ar putea foarte bine să apropie Europa de Statele Unite. Dar Beijingul consideră probabil că riscul este gestionabil, având în vedere legăturile transatlantice tensionate și din cauza reticenței Europei de a presa prea mult Beijingul, chiar și atunci când Statele Unite și Europa erau mai strâns aliniate în timpul administrației Biden.
China vrea acces economic și tehnologic în Europa
Să luam pe rând: China vrea acces economic și tehnologic în Europa: UE este una dintre cele mai importante destinații pentru produsele chinezești (de la electronice la mașini electrice); China caută parteneriate cu firme europene pentru a avea acces la know-how, tehnologii verzi și tehnologii avansate (ex. în domeniul auto, energetic sau medical). China vrea de asemenea sprijin (sau neutralitate) în rivalitatea cu SUA.
Ea preferă ca UE să nu se alinieze complet pozițiilor americane (de ex. în privința Taiwanului, a sancțiunilor sau a limitărilor tehnologice). Beijingul încearcă să mențină Europa într-o poziție de „echilibru” între Washington și Beijing. Prin inițiative ca Belt and Road (Noul Drum al Mătăsii), China dorește să finanțeze proiecte de infrastructură în Europa și să creeze rute comerciale stabile, își dorește porturi, căi ferate și hub-uri logistice unde să aibă influență.
O scurtă paranteză: China, prin companiile sale de stat (în special COSCO Shipping, dar și alte firme chinezești), a investit masiv în porturi europene, în special după lansarea inițiativei „Belt and Road” (BRI).
Ce porturi sunt deținute sau controlate de chinezi
De obicei, China deține pachete majoritare sau minoritare de acțiuni, ori concesiuni de lungă durată pentru terminale specifice. Ce porturi sunt deținute sau controlate de chinezi: Porturi europene controlate sau operate de compania chineză COSCO:
Grecia - Pireu-cel mai important activ chinezesc din Europa. COSCO Shipping deține 67% din Piraeus Port Authority. Portul a fost transformat în hub principal pentru transporturile maritime chineze spre Europa.
În Spania, terminale în porturile Valencia și Bilbao;
în Italia participații în porturile Vado Ligure (lângă Genova) și Napoli (COSCO are terminal de containere modern la Vado Ligure);
în Franța COSCO și China Merchants au participații minoritare în portul Marseille-Fos;
în Belgia COSCO are o participație de aprox. 20% în terminalul Antwerp Gateway; China Merchants a investit și în terminalul Zeebrugge/Belgia;
în Țările de Jos (Olanda) COSCO are interese comerciale în terminale din Rotterdam;
în Germania COSCO a cumpărat 24,9% dintr-un terminal de containere (Tollerort) din portul Hamburg, după dezbateri politice intense;
în Portugalia chinezii au făcut investiții în portul Sines (colaborări și concesiuni în logistică);
în Malta China Merchants are participație la Malta Freeport Terminal;
în Marea Britanie COSCO are birouri și participații comerciale în porturile Felixstowe și Southampton, dar nu pachete mari de acțiuni.
China vrea ocuparea porturilor din Oceanul Indian
Asta ca să înțelegeți politica Chinei în privința transporturilor navale civile. Pentru cele militare au strategia Șiragului de perle adică ocuparea porturilor de la Oceanul Indian.
Dar să revenim în Europa. Guvernul polonez anunțase săptămâna trecută închiderea frontierei belaruse începând de la miezul nopții de 12 septembrie și pe parcursul desfășurării exercițiilor militare Zapad, care s-au încheiat marți 16 septembrie și la care au participat circa 30.000 de militari din Rusia și Belarus.
Exercițiile, desfășurate pe teritoriul celor două țări, au fost catalogate de premierul polonez Donald Tusk le-a drept ”agresive”. Restricțiile, inclusiv pentru transporturile feroviare, urmau să rămână în vigoare inițial până la data de 9 decembrie.
O consecință majoră a închiderii de către Polonia a frontierei cu Belarus este înghețarea coridorului feroviar China–UE, care acoperă 90% din traficul feroviar dintre China și Europa și bunuri în tranzit de circa 25 de miliarde de euro.
Polonia a lovit dur interesele economice chineze
Beijingul a presat de altfel Varșovia să redeschidă punctele de trecere după exercițiile Zapad 2025 și incursiunea cu drone rusești. Ministrul chinez de externe, Wang Yi, s-a deplasat la Varșovia pentru discuții urgente. Conform presei poloneze, după 3 ore de discuții, Varșovia a respins cererea Beijingului de a redeschide frontiera cu Belarus, în pofida presiunilor legate de tranzitul mărfurilor chineze.
Se pare că totul se leagă de recenta întâlnire de la Beijing între preşedintele Xi și Ursula von der Leyen prietena lui Tusk. China vrea să fie tratată ca o mare putere de către Europa și să fie implicată în deciziile globale (climă, securitate, comerț). Speră ca UE să nu urmeze retorica americană de „decuplare” (decupling), ci să rămână deschisă cooperării.
Beijingul vrea acces la materii prime și energie prin Europa (inclusiv din Africa și Orientul Mijlociu, unde firmele chineze colaborează cu parteneri europeni) și un climat politic european stabil, fără bariere comerciale majore împotriva companiilor chineze. Pe scurt: China vrea să facă afaceri, să-și extindă influența și să evite ca Europa să devină un „aliat prea apropiat” al SUA împotriva sa.
Poziția Chinei față de relația cu Europa
Încrederea în sine a Beijingului este amplificată de percepția sa că China este în ascensiune, în timp ce Statele Unite și Europa sunt în declin. Conducătorii Chinei văd o Americă asediată de discordie socială și polarizare politică și o Europă fragmentată, incapabilă să abordeze provocări serioase legate de competitivitate și excesiv de dependența de Statele Unite.
Acum, când un armistițiu comercial dintre SUA și China pare mai probabil decât un război comercial bilateral, Beijingul a devenit mai strident în cererile sale față de Europa. A corelat restricțiile comerciale ale UE cu cele ale propriilor state, și-a dublat parteneriatul cu Rusia și sugerează deschis că ar putea opri furnizarea de materiale critice dacă Europa nu este mai deschisă în ceea ce privește cererile chineze.
În fruntea acestei liste se află insistența Chinei ca UE să își ridice tarifele la importurile de vehicule electrice chinezești și restricțiile la exporturile de echipamente pentru fabricarea de cipuri către China. Beijingul lucrează, de asemenea, asiduu pentru a pune statele europene individuale și Comisia Europeană unele împotriva altora, iar UE împotriva Statelor Unite.
Comisia Europeană și nevoile chineze
Există limite ale acestor tactici, deoarece companiile chineze au nevoie de piața mare a Europei. Dar Beijingul nu crede că trebuie să facă compromisuri în ceea ce privește cele mai importante priorități ale sale.
Beijing nu crede că actualele rupturi din relațiile SUA-Europa reprezintă o reorganizare fundamentală a alianței transatlantice iar UE este în permanență frustrată de faptul că Beijingul nu o ia în serios. În unele domenii, abordarea dură a Europei față de China o depășește pe cea a Washingtonului.
De exemplu, UE a numit China „principalul factor care facilitează războiul Rusiei” în Ucraina, iar retorica sa despre Taiwan solicită să nu se facă „nicio modificare a status quo-ului prin forță”, spre deosebire de „nicio modificare a status quo-ului de către niciuna dintre părți” expresia utilizată de americani. China caută un parteneriat economic cu Europa care să poată continua să contribuie la consolidarea și creșterea economiei chineze. Acest lucru necesită acceptarea europeană a ponderii relative tot mai mari a Chinei în sistemul internațional.
Sunt europenii spectatori în confruntarea China-SUA?
În timp ce unii europeni se prezintă ca spectatori în conflictele dintre SUA și China, majoritatea liderilor europeni înțeleg că sunt mai profund legați de Statele Unite decât de China.
Bruxelles-ul și Washingtonul au convenit să colaboreze mai strâns pentru a-și desface economiile de dependențele incomode față de China; să facă presiuni asupra Beijingului să înceteze să sprijine agresiunea rusească; să abordeze practicile non-piață ale Chinei, concurența neloială și lipsa de reciprocitate; și să refuze Chinei tehnologii, date sau bunuri critice care ar putea avansa capacitățile militare și obiectivele revizioniste ale Beijingului.
Cu toate acestea, tensiunile bilaterale UE-SUA împiedică adesea eforturile transatlantice de a face față provocării cu China. „Acordul” comercial UE-SUA din iulie 2025 nu a fost încă finalizat și ar putea eșua. Cele două părți continuă să dispute probleme, de la reglementări tehnologice și reguli de confidențialitate la subvenții pentru aeronave, scheme de sprijin agricol și discriminare pe piață. Bruxelles-ul a devenit mult mai asertiv față de Beijing.
A inclus pe lista neagră firme și bănci din China continentală pentru comerțul cu Rusia. Îngrijorările legate de subvenții au determinat-o să impună tarife mari vehiculelor electrice chinezești și să investigheze producătorii chinezi de căi ferate, turbine eoliene și echipamente de securitate. A exclus producătorii chinezi de dispozitive medicale din licitațiile publice mari. Sunt probabile investigații și restricții suplimentare.
Post Scriptum:
China beneficiază evident de actualele evoluții transatlantice complexe. Deși ar putea valorifica dinamica puterii în curs pentru a obține acces privilegiat la tehnologia și piețele europene, până în prezent, face alegerea deliberată de a nu face acest lucru. Aceste două relații - UE-SUA și UE-China - se află pe căi complet separate.
În ceea ce privește Statele Unite, UE a adoptat o politică de „îmbrățișare strânsă”, încercând să reducă unilateral tensiunile și să dezvolte legături personale mai strânse cu administrația Trump. Acest lucru se datorează parțial faptului că războiul din Ucraina se profilează atât de mare și parțial faptului că oficialii europeni evaluează că UE are o influență limitată față de Statele Unite. În ceea ce privește China, președinta Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen, a declarat că relațiile se află într-un „punct de inflexiune”.
O mare parte din aceasta se referă la economie. Deoarece China a fost exclusă de pe piețele americane, exporturile sale către UE au crescut vertiginos (în special în robotică industrială), în timp ce exporturile UE către China au scăzut vertiginos. Eu zic că per total, UE speră probabil că poate stabiliza relațiile cu administrația Trump și să demonstreze că există posibilitatea unei cooperări transatlantice în ceea ce privește provocările din partea Chinei.
Recomandările noastre
